Ce facem toamna cu rochiile si fustele de vara?
Pentru mine, septembrie ramane una dintre cele mai frumoase luni din an. Inca pot simti fierbinteala zilelor de august in miezul zilei, dar diminetile si serile sunt racoroase si placute. Inca port sandale si ma pot bucura de pielea mea bronzata si de parfumul meu cu miros de muson si condimente, inca ma incanta fosnetul unei fuste maxi matasoase si turcoazul unui colier care imi aduce aminte de mare…
Pe de alta parte, septembrie este si perioada in care programez si fac cele mai multe evaluari de garderoba: triez la greu hainele purtate si raspurtate pana acum, pregatesc garderobele pentru toamna, inventariez ce lipseste, construiesc tinute pentru perioada asta de tranzitie, care nu e nici vara, nici toamna.
De aici si subiectul postului de azi. In loc de a va impacheta si pune deoparte hainele de vara, invitatia mea este spre a le purta cat mai mult timp, pana la sfarsitul lui octombrie. Gasiti-le noi parteneri, jucati-va cu suprapuneri, inventati noi combinatii! Cine va opreste?
Asadar, iata cateva micute idei de pus in practica, pentru ca rochiile si fustele voastre de vara sa „traiasca” si toamna.
In mod evident, prima piesa de ajutor este cardiganul. In spirit sic-urban sau smart casual, alegeti unul din bumbac, matase sau alte fibre subtiri, cu o linie apropiata de corp si cu o lungime pana in dreptul taliei. Daca are manecile trei-sferturi e si mai bine! Intreaga alura devine mai feminina si mai conturata.
Se va potrivi minunat rochiilor maxi ample, celor care urmeaza cu respect linia siluetei, fustelor creion, clos sau plisate, chiar unei fuste-pantalon cu croiala ’70s.
Aceeasi nota feminina poate fi data de suprapunerea unei helanci, a unui pulover subtire cu torsade sau de purtarea unei camasi putin mai groase (sau din denim), innodata in talie.
Ales cu o linie mai lejera si mai lung, cardiganul va face un frumos parteneriat cu o rochie boema, din dantela, cu una in stil romantic (cu imprimeu floral, de pilda) sau cu una chemise, din denim. Se va mai potrivi unei fuste trapezoidale din denim si unei rochii-tricou, din bumbac. Lungi sau scurte rochiile sau fustele, prea putin conteaza – ideea e ca rochiile sunt lejere, de weekend, de timp liber. Aceasta combinatie – cardigan lung si amplu + rochie casual – nu poate fi purtata la birou, nici macar vinerea.
In cazul ambelor tipuri de cardiganuri, ganditi-va sa va incingeti talia (pe deasupra cardiganului) cu o curea, un cordon sau o centura.
O a doua optiune evidenta sunt bluzoanele: din piele intoarsa sau alt fel de piele, din denim, din doc kaki (in stilul hainelor militaresti sau gecilor parka).
Daca aveti chef sa inveseliti o rochie neagra sport de vara, suprapuneti-i un bluzon bomber din matase imprimata (de preferat cu detalii negre si cu o captuseala subtire), iar daca rochia are o nota clasic-eleganta, aruncati-va pe umeri o jacheta din tweed, cu guler rotund si croiala inspirata de cea a taiorului Chanel.
Daca garderoba pe care o luati acum la purtare este dedicata strict orelor de munca si se incadreaza mai curand intr-un dress code business, sacourile si blazerele sunt varianta cea mai potrivita. Croiala lor semi-ajustata si linia definita dau oricarei rochii sau fuste de vara o nota de autoritate.
Pe langa aceste variante evidente, aveti la indemana tricouri cu maneci lungi si camasi (de purtat pe sub rochii), esarfe din bumbac, in sau matase, veste din piele, topuri din jerseu, dresuri colorate…
Acordati o atentie speciala culorilor: cautati sa nu purtati nuante incandescente (prea estivale), si nici pasteluri (prea primavaratice). Tranzitia cromatica inseamna adaugare de griuri, tonuri de bej, ocru, caramel, ciocolatiu, ruginiu, nuante de visiniu, verde smarald, galben mustar, albastru petrol.
Cateva ultime cuvinte despre incaltaminte si genti. Inca nu este cazul sa treceti la botine, diminetile de septembrie nu sunt chiar geroase! Acum e momentul in care puteti purta sandale cu barete late si dres semi-gros (sau sosete!), pantofi din piele intoarsa in culori delicioase de toamna, botine decupate in varf si la calcai, mocasini, tenisi si bascheti din panza, sandale cage… Daca aveti nevoie de inspiratie, studiati fotografiile postate mai sus. Acelasi sfat despre cromatica vestimentatiei se aplica si pentru incaltaminte si, prin extensie, pentru genti.
Bun, acum e randul vostru sa imi spuneti: cum purtati toamna hainele de vara? Pana cand le purtati? Cand va luati „la revedere” de la vara?
Fotografii: pinterest.com
Inscrie-te la newsletterul nostru si vei fi prima care primeste idei de tinute si recomandari de shopping, afla despre concursurile cu premii si citeste articolele de pe Style Diary!
Neata, Irina. Pot sa ghicesc ce parfum folosesti? Un jardin apres le mousson de la Hermes. 🙂
Daa! 🙂 Nu e minunat, imbatator, plin de imagini? 🙂
Da, este o intreaga lume intr-o picatura. Eu nu m-am mai putut desprinde de el in ultimii ani. Stiu ca trebuie sa variezi parfumul in functie de anotimp si de momentul zilei, dar…mi se potriveste prea bine 🙂
singurul lucru de care trag cat se poate pe timpul toamnei sunt sandalele, purtate pe piciorul gol. rochiile si fustele de vara le port cu botine (eventual si un dres) si geaca de piele. that’s it! 🙂
in continuare detest toamna si iarna din toate punctele de vedere, ceea ce conduce si la un blocaj stilistic ( here we go again! 🙁
sper sa pot sa servesc din meniul tau de toamna ziua de 4 octombrie…pot sa iti trimit deja mail de inscriere? 😀
teo, desigur! Inscrierile sunt deschise pentru 4 octombrie, astept mailul tau la inscrieri(at)imagematters(punct)ro. In alta ordine de idei, o data constientizat blocajul tau de stil, va disparea! sau vei gasi o solutie! (poate te muti intr-o tara calda, fara toamne si ierni, cine stie…)
ultima idee mi se pare exceptionala!!! 🙂 pacat ca imi lipsesc posibilitatile de a aborda solutia asta. dar, macar ma amagesc in fiecare iarna cu o vacanta intr-o locatie mai calda 😛
Rochii de vara cu geaca matlasata sau din piele si esarfa, fuste vaporoase si tricotaje fine, dar mai ales cardigane. Purtate peste maieuri de vara, peste rochii. Cardigane scurte sau lungi, in diverse texturi si culori.
Intr-adevar, septembrie inca este o luna buna pentru purtat piesele de imbracaminte de vara. Doar septembrie. Dupa aceea vremea se strica atat de tare incat o sa ne aducem doar aminte de fuste si rochii. La revedere de la vara si de la hainele de vara, de regula cand temperatura maxima scade sub 23-24 de grade.