Cum construiesti o garderoba „pe buget”
Foarte multe femei presupun (gresit) ca, pentru a-ti construi o garderoba bine pusa la punct, care sa te serveasca in orice situatie si de care sa fii incantata, este sa ai la indemana resurse financiare inepuizabile.
Din punctul meu de vedere, cheia crearii unei garderobe frumoase sta in trei pasi: informarea, planificarea si rabdarea. Da, stiu, a te abtine nu e o chestie placuta cand vine vorba de shopping, dar pe termen lung da roade. Doar asa veti avea in garderoba haine care va plac, de care aveti nevoie cu adevarat si pe care sa le puteti purta mai mult de 1-2 sezoane.
E momentul unei marturisiri: dupa o lunga perioada de shopaholism, am ajuns si la polul extrem. Asta se intampla in urma cu vreo 5-6 ani. Bugetul meu de shopping se rezuma la maximum 100 euro. Tough, but not unbearable. Perioada aceea m-a invatat cateva lectii de viata – printre altele, si la capitolul „garderoba”. Cum ar fi…
1. „Credeam ca stiu cum arata o garderoba grozava”. M-am inselat.
Care femeie nu si-ar dori macar o particica din dulapul lui Carrie? Cate dintre noi nu si-au salvat in Pinterest macar cateva imagini cu dressinguri de vis? Din pacate, toate acestea ne creeaza o imagine mentala indepartata de ce am putea avea in realitate si, prin urmare, hranesc frustrari si acumulari nesfarsite de haine. Deschideti sampania, pentru ca stilul si o garderoba faina nu inseamna extravaganta si ostentatie!
„Mai mult” nu inseamna neaparat „mai bun”. „Mai multe tricouri” nu inseamna ca toate tricourile (si, in parte, fiecare dintre ele) ar avea o calitate deosebita sau va este drag sa le purtati. „Mai multe tricouri” poate ajunge sa insemne „prea multe tricouri, din care port 2 pentru ca restul nu-mi plac/ nu-mi sunt bune/ le port prin casa samd”.
Cu cat avem mai multe optiuni vestimentare (si nu numai), cu atat capacitatea noastra de a lua decizii scade sau incetineste. Tradus in decizii stilistice, asta inseamna ca in loc de a cumpara in nestire, ne construim garderobele stiind cat mai precis ce fel de stil avem, ce ni se potriveste si ce avem nevoie.
2. „Fa-ti o lista si tine-o la indemana”. Nu se stie niciodata cand gasesti ce ai nevoie.
Este un principiu pe care il repet frecvent la cursurile mele si in lucrul cu clientele particulare. Abia dupa o triere serioasa a garderobei, va puteti da seama ce piese va lipsesc, ce haine sau accesorii sunt prioritare de inlocuit sau cumparat, ce nu mai este cazul sa cumparati. Acela este momentul de sinceritate maxima in fata dulapului: e necesar sa stiti ce se potriveste siluetei si fizionomiei voastre, ce tip de haine se potrivesc stilului si activitatilor voastre, ce gen de imagine alegeti. Tot acesta e momentul in care e bine sa va reamintiti cateva concepte de stilism: creati o tinuta gandind in „triade” (trei tipuri de lungimi, trei piese, doua piese si un accesoriu samd), nu in „diade”; puneti-va silueta in valoare; purtati culorile potrivite…
O data clarificate aceste lucruri, alegeti piese care sunt usor de asortat si adaptat. Pentru inceput, alegeti doar o mana de culori care vi se potrivesc si suficient de multe nuante neutre, nu va lacomiti! Cu cat mai multe piese basic veti alege in aceste culori, cu atat mai usor va fi mai tarziu sa adaugati si sa selectati alte nuante in completarea lor.
3. „Cate una, pe rand”. Ai putina rabdare, te rog.
Una dintre primele lectii greu invatate a fost cea legata de rabdare. Rabdare pentru a gasi cele mai potrivite piese pentru garderoba mea. Inainte imi cumparam trei topuri la o tura prin magazine, traind cu iluzia ca am trei optiuni diferite de tinute pentru luna urmatoare. In realitate, calitatea lor le facea perisabile: cele trei topuri trebuiau inlocuite dupa o luna sau doua de purtare. Acelasi lucru se intampla cu genti, pulovere, pantaloni…
O data ce aveti lista facuta, pastrati mereu in minte ca de acum incolo va construiti o garderoba a la longue: nu ceva temporar si perisabil, ci longeviv si de calitate. In loc de a va cumpara trei tricouri oarecare, invatati sa dati aceeasi suma – pe care oricum o aveti disponibila – pe o singura bluza, dar care va infrumuseta toate fustele, pantalonii si jeansii. Dezvatati-va sa plecati din mall cu 10 pungi mici si nesemnificative calitativ. Aveti rabdare la shopping si, in timp, toate piesele voastre basic importante – sacouri, rochii de zi, paltoane, jeansi, camasi, un trench, incaltamintea – vor fi de cea mai buna calitate. Stiu ca va doriti un dulap diversificat si nemarginit, dar nu cumva dulapul vostru plin dar nepurtat este dovada ca exista o varianta alternativa?
4. „Mix and match, darling, mix and match”. Lasa-te surprinsa.
Femeile care adera la o dieta stricta de designer brands sunt putine si privilegiate, iar un buget masiv nu este obligatoriu insotit de bun gust, discernament si cochetarie. O asa numita „savvy shopper” – o cumparatoare pragmatica, informata si atenta – va sti sa alature piese ale unor branduri noi cu unele vintage, sau haine croite pe masura (de ea sau de o croitoreasa) cu altele produse in masa. Cheia e in felul in care le combina si asorteaza. Atat de popular a devenit acest tip de outfit styling incat are si o denumire: high & low.
Mi s-a oferit zilele trecute ocazia de a testa conceptul „high & low”, iar surpriza a fost mai mult decat placuta. Ideea am pus-o in practica cu sprijinul Lidl, care de luni lanseaza noua colectie pentru toamna (marca lor se numeste Esmara), o selectie de piese casual-sport basic in culori neutre (visiniu, bleumarin, negru): bluze si tricouri cu maneci trei-sferturi, pantaloni jogger, pulovere diverse, chiar cateva modele de paltoane scurte, asta pe langa piese de lenjerie.
Intr-o zi cu mult soare, m-am „jucat” cu un pulover, a carui linie simpla m-a lasat sa il alatur si unei fuste moderne ample, si unor jeansi boyfriend. Am simtit de fiecare data nevoia unei pete de culoare, asa ca varianta visinie am alaturat-o rozului si turcoazului, iar bleumarinul l-am asortat cu un galben solar si gri neutru. Rezultatele le puteti vedea mai jos (scuzati crisparea evidenta), iar cu ocazia asta deschid sampania pentru prima mea incursiune in lumea modellingului. Glumesc, da?
De luni, 6 octombrie, in magazinele Lidl din toata tara se va gasi intreaga colectie vestimentara marca Esmara: pulovere, bluze din bumbac, jeansi stretch, bluze tricotate, pantaloni din tricot cu croiala jogger, paltoane pentru zile racoroase de toamna, pe langa dresuri, maiouri si lenjerie intima, marca Jolinesse. Preturile incep de la 34,99 lei.
Fotografii: pinterest.com, Lidl Romania
Make-up: Anca Buzea
Inscrie-te la newsletterul nostru!
Primesti saptamanal mini-lectii de stil, tips& tricks pentru garderoba ta, idei de outfituri, direct in inbox!
Interesant, am văzut astăzi varianta visinie la Lidl, pe mine nu m-a convins, insa cred ca in combinatia potrivită poate aduce un plus garderobei de toamna. Paltonul lor de lana cu maneci matlasate care se închide cu fermoar este de asemenea interesant într-o garderoba „la buget”. Iar pentru high/low I’m all in!
Ce faina e alaturarea de piese pe roz si curelusa verde <3
Eu am vazut in Lidl niste bluzite cu zebra print si dungi, dar n-am avut rabdare sa caut in muntele alandala de acolo, plus ca prima pe care am pus mana, era o marime foarte mare si am renuntat 😀
http://www.newtouchofcolor.com/