Renuntand la trecutul stilistic
Sper din tot sufletul ca nu sunt singura femeie care s-a trezit intr-o dimineata si s-a gandit „wtf, chiar implinesc 40 de ani peste 2 saptamani?”
Puteti inlocui 40-ul cu orice alta cifra, cea corespunzatoare socantei revelatii a adevaratei voastre varste. In realitate, nu conteaza cifra sau varsta: timpul oricum trece, fiecare il percepe diferit, iar scenariile de viata reala sunt intotdeauna diferite de ceea ce ne inchipuiam in adolescenta.
A existat o perioada (not that long ago) cand, de fiecare data cand eram intrebata cati ani am, gura mea ar fi vrut cu disperare sa spuna 29. Ok, hai 33… Nu din dorinta de a cocheta cu interlocutorul, si nici cu intentia de a-l/ o minti cu privire la varsta mea. (Poate pentru ca imi displace sa mi se spuna „doamna” si sarut-mana”?) Nu, pur si simplu mintea si scenariul meu de viata ma plasau la o varsta mai tanara, iar sufletul meu si imaginea pe care o aveam despre mine nu acceptau ca am 37, 38, 39 de ani, ca am succes, ca am construit si stiu lucruri, ca am un curcubeu de experiente de viata, ca sunt femeie in toata firea – nu o fetiscana la inceput de drum, care inca se joaca, tatoneaza, se scuza…
Am observat reactii si atitudini similare la multe dintre femeile cu care lucrez. Pana ajungem sa discutam despre personal styling si garderoba, aflu fragmente din povestea vietii lor. De cele mai multe ori, scenariile si drumurile sunt similare: invata mai bine, munceste – nu sta degeaba!, straduieste-te mai mult, bifeaza si asta, fa si cealalta, persevereaza, realizeaza, nu te opri! Push, push, push,Ā pentru caĀ la un moment lucrurile se vor aseza si totul va fi bine: slujba sau cariera mult-visata, casatoria perfecta, familia fericita, relatia ideala, casa de vis, masina din reclame, calatoriile de invidiat.
Si cu toate astea, sufletele, mintile si garderobele femeilor respective nu au receptionat acel memo despre unĀ „reality check”, o verificare a realitatii. Asa ca, intre timp, garderobele (si atitudinile) se blocheaza: intra in rutina, sunt puse in dosarul „pending” pana cand vor deveni prioritare sau, si mai rau, sunt depasite de vremuri, silueta, statut social, moda. Uneori, efectele secundare sunt placute: aceste femei par mai tinere decat sunt in realitate, cand de fapt ele doar se imbraca in haine potrivite unei alte varste. Alteori (de cele mai multe ori!), efectele secundare au gust amar: o directoare este confundata cu o asistenta incepatoare, un project manager este luata drept simplu executant, o femeie care tine in mana o echipa de 70 de oameni nu este luata in serios, iar lista poate continua.
Prin ceea ce fac la cursurile mele si in sesiunile private de personal styling le ajut pe cele cu care ma intalnesc sa isi corecteze sau ajusteze stilul, garderoba, imaginea, pentru a fi congruente si armonizate cu persoanele care sunt ele acum, in acest moment, in viata lor.
Si nu vorbesc doar in teorie, cand vine vorba de schimbare. Cu ceva timp in urma m-am uitat in oglinda si in garderoba proprie, si m-am pus in pielea clientelor mele. Mi-am pus aceleasi intrebari si mi-am vazut viata printr-o lentila obiectiva. Iata ce am descoperit.
Sunt adulta. Iau zilnic decizii, mici sau mari – conteaza mai putin, dar sunt responsabila pentru ele si mi le asum. Conduc un birou de stil de aproape 10 ani. Traiesc intr-un apartament pe care l-am decorat cu drag, cu gust si cu atentie si care ma reprezinta. Am o familie minunata si prietene extraordinare. Imi petrec timpul liber facand lucruri care ma imbogatesc, emotional si intelectual. Am trecut prin terapie, imi sunt (in cele mai multe zile) cea mai apropiata prietena, ma cunosc bine, ma apropii de esenta. Am cele mai haioase doua pisici din univers, o masina excelenta, biblioteci pline cu cele mai interesante carti din lume si sampanie „la rece”, just in case. Si atunci de ce am in dulap haine care nu ma mai reprezinta? Ce cauta acolo rochia romantica cu volane, tricoul roz cu cupcakes, agrafele cu Hello Kitty, pantofii Mary janes si sacourile serioase? Sigur ca inca mi se potrivesc si, pentru ca lucrez in moda, „teoretic” le-as mai putea purta, reintroducandu-le in diferite tinute prin trucuri de styling.
But they’re not me anymore. Fac parte din trecutul meu stilistic. Se pare ca nici eu nu primisem memo-ul de care va spuneam mai sus.. š
Ce-am facut? Mi-am re-evaluat stilul si optiunile vestimentare. Mi-am facut timp sa renunt la trecutul meu stilistic. Mi-am curatat garderoba. Au disparut pantofii de scolarita, tricourile cu pisicute, fustele si rochiile incarcate de volane si buline, bentitele adolescentine, sacourile corporate, colierele ieftine – tot ce nu se potrivea cu femeia care sunt. Si OMG, nu va puteti imagina cat de bine m-am simtit!
Provocarea mea catre voi, la inceput de toamna, e urmatoarea. Intrebati-va ce varsta aveti si ce fel de femeie sunteti? Puteti pune semnul egal dintre imaginea din oglinda si cea interioara? Garderoba voastra este in concordanta cu voi? Daca raspunsul e negativ, e momentul sa renuntati la trecutul vostru stilistic si sa pasiti in prezent.
Nu stiti cum si de unde sa incepeti? Well, pentru asta sunt eu aici, si tot pentru asta exista Style Masterclass. Trimiteti-mi un email, veniti la cursul din 24 octombrie si va promit ca, peste un an de zile, din oglinda va privi o cu totul alta femeie – una pe care o veti recunoaste cu placere.
Inscrie-te la newsletterul nostru!
Primesti saptamanal mini-lectii de stil, tips& tricks pentru garderoba ta, idei de outfituri, direct in inbox!
Fotografii: pinterest.com
Bineinteles ca m-am hlizit maxim pe masura ce am citit postarea ta, pentru ca in paralel imi aduceam aminte placutele ore de ieri. Am pus pe lista prioritatilor saptamanilor urmatoare o noua evaluare a hainelor din garderoba (poate chiar mai exigenta de data aceasta?) si am deschis o lista de shopping care incepe cu jeansi evazati si culottes. Dupa fiecare workshop cu tine ma intorc acasa cu energie pozitiva, o multime de idei si inspiratie maxima. Iti multumesc din inima!!!
Fix la asta m-am gandit si eu acum doua saptamani cand mi-am facut ordine in sifonier. Aveam o gramada de haine care imi erau dragi si care inca erau in conditie foarte buna, dar care nu mai erau „eu, cea de acum”. Erau „eu” la 19 ani, „eu” la 22 de ani s.a.m.d. O iubesc enorm pe acea „eu” si fara ea nu as fie „eu, cea de acum”. Dar toate hainele astea ma trageau undeva in jos, sau ma tineau pe loc, undeva intr-un prezent trecut in care nu mai voiam sa ma aflu. Am avut toate aceste ganduri si mi-am dat seama ca trebuie sa scap de ele. Am facut fix asa si nici nu le simt lipsa si nici nu am mai privit inapoi.
Orice om se simte sau vrea sa se simta la varsta care-i place mai mult. Unii vor maturitate, altii vor sa ramana vesnic tineri si sa se bucure de viata mai mult decat ar face-o atunci cand ar fi ceva mai mari(sa nu zic batrani, nu vreau sa demoralizez pe nimeni, inclusiv pe mine). Eu una prefer tineretea, chiar daca timpul e ireversibil si trebuie sa mergem doar inainte.
Am fost in 24 octombrie si chiar cred ca ceea ce ai spus este posibil, peste un an.
Ma simt la fel de tanara ca la 18-20 de ani sufleteste, cu energia stau cam tot la fel. Diferenta este ca nu ma mai pot imbraca la fel ca atunci si nici nu vreau, iar experienta de viata plus doi copii se cunosc. Oglinda si ea, ma da de gol, ridurile au inceput sa apara de ceva vreme si nu mai arat ca fetiscana si imatura care eram chiar si acum un an de zile :))
Sunt persoane care inca ma mai trateaza ca pe o copila cand ma vad si nu ma mira dar nici nu ma deranjeaza. In general in schimb, atitudinea mea ii face sa ma trateze destul de respectuos. Dar e muuuult de lucru la tinuta. Fiindca lucrez de acasa, singurele lucruri de care tineam cont pana acum erau anotimpurile si locurile sau ocaziile la care merg.
Dupa ce am fost la intalnirea cu tine deja am mai facut curat in garderoba. Si dupa ce ca aveam doar cateva pe care le purtam am ajuns sa am si mai putine š E clar, am nevoie sa prind curaj si sa cumpar ceva potrivit varstei si starii de acum. Nici eu nu mai pot purta anumite haine fiindca pur si simplu nu se mai potrivesc cu gandirea mea, cu felul in care ma vad, nu doar cu varsta (34 de ani) sau nu mi se potrivesc caracteristicilor mele. Asa am bagat la cap odata pentru totdeauna ca tot propriul bun simt trebuie sa ti-l asculti ultimul, nu parerea prietenilor. Ce le place lor nu inseamna neaparat ca iti este potrivit sau placut si tie…