Ce merita sa cumparati in dublu (sau triplu) exemplar?
Una din realizarile ultimelor doua saptamani a fost finalizarea unui adevarat maraton de educatie vestimentara: 5 cursuri corporate (unul dintre ele pentru cel mai mare angajator din Romania), 2 cursuri pentru unul dintre cele mai cunoscute branduri de retail fashion de la noi si 6 cliente private (strecurate printre ele, cele cateva articole noi de pe blog).
In mod surprinzator, in toate aceste locuri mi se adresa aceeasi intrebare, in diferite forme. „Exista vreo haina de care sa stiu, de la bun inceput, ca trebuie sa mi-o cumpar in mai multe exemplare?” sau „Am gasit la un moment dat tricoul alb perfect/ escarpenii cei mai comozi/ jeansii cei mai cool; i-am purtat pana s-au tocit, iar acum nu se mai produc – sa vreau sa ii cumpar, si nu am de unde! Ce fac data viitoare?”
Sfatul meu sincer si dezinteresat?
Cand descoperiti o piesa basic cu adevarat remarcabila – un tricou din cel mai bun bumbac, cu cadere impecabila; camasa alba ireprosabil croita; pantalonii tigareta al caror tiv stie exact unde sa se opreasca; fusta conica a carei linia contureaza superb soldurile; jeansii care ne micsoreaza fundul si ne lungesc picioarele -, exersati-va reflexul dublarii. Altfel, fie veti ajunge sa purtati aceeasi piesa pana se va dezintegra pe umeras, fie la prima pata de ketchup/ prima zgarietura pe bombeu/ primul fir dus veti regreta ca ati cumparat o singura bucata.
Inainte de a intra propriu-zis in categoriile vestimentare, va trec prin propria mea lista de argumente pro si contra…
CONTRA
Bugetul. Aveti neaparat nevoie sa cumparati acei colanti in trei culori (negru, bleumarin si gri antracit) pentru ca va subtiaza gambele? Sau acei pantaloni negri in dublu exemplar, pentru ca nu ati mai gasit demult un model care sa va vina atat de bine? Daca raspunsul e afirmativ, go for it… cu exceptia cazului in care NU aveti buget disponibil. Sau nu il aveti acum, dar il veti avea saptamana urmatoare. Sau aveti suma respectiva pe card/in portofel, dar intai trebuie sa platiti facturile. Sa faci shopping „duplicat” este un exces, poate fi un lux, asa ca tratati lucrurile ca atare.
Limitarea stilistica. Sa ne imaginam ca gasiti fusta conica neagra perfecta – atat de perfecta incat cumparati 2 bucati, din care una o puneti la pastrare. Cand prima isi da obstescul sfarsit, o aveti pe a doua de rezerva. In plus, acum stiti sigur ca nu mai aveti nevoie de inca o fusta neagra conica. Dar ce faceti daca, peste 2 luni, gasiti una care va place mai mult? Cum veti justifica cumpararea ei? Sau va veti abtine?
Volumul. Daca ajungeti sa cumperi acelasi tricou sau aceeasi jacheta in 15 culori, toate astea vor ocupa mult spatiu de depozitare. Nu doar un umeras sau un colt de sertar. Sunteti sigure ca aveti un dulap suficient de mare?
(Non)Creativitatea. O garderoba plina de prea multe exemplare din aceleasi piese basic creaza, intr-un final, anumite dificultati stilistice. Cum vtei face ca tinuta de azi, bazata pe jeansi boyfriend indigo, camasa alba si blazer bleumarin, sa difere drastic de cea de ieri, in care jeansi boyfriend #2 erau doar cu o nuanta mai deschisi?
PRO
Sentimentul de siguranta. Majoritatea dintre noi ne chinuim sa gasim o pereche de pantaloni care ne vina cu adevarat bine, o pereche de dresuri care sa nu se ruleze sub talie si sa nu se scamoseze urgent, o pereche de pantofi frumosi SI comozi… Sentimentul ca ati bifat ceva important pentru propria garderoba si, mai ales, ca stiti ca oricand puteti inlocui acea piesa importanta (in caz ca se deterioreaza, o pierdeti, o imprumutati, vreti sa o purtati cand cealalta e la „murdare” samd), va face sa va simtiti mai relaxate, mai serene.
Momentul de fericire. Atunci cand aveti bani de cheltuit, ati gasit si probat haina perfecta, iar inima va canta de bucurie pentru ca „pur si simplu”, dati-va voie sa traiti pana la capat acest moment de entuziasm. Inclusiv sa cumparati haina respectiva in multiple exemplare, pentru ca va vor ajuta sa retraiti momentul vostru de glorie stilistica!
Pragmatismul. Din punctul meu de vedere, cumpararea in multiple exemplare se justifica atunci cand folositi multe piese basic sau cand aveti un stil bazat pe suprapuneri (layering). Le veti folosi in nenumarate tinute.
Unitatea stilistica. Multe femei se lupta cu construirea unui stil personal unitar, a gasi acea „semnatura stilistica”. Si, desi a va cumpara 15 rochii cu croiala identica va fi un dezastru pentru finantele si garderobele voastre, a avea 3 sacouri cu croieli apropiate, dar in materiale, lungimi si culori diferite este un pas pentru a obtine unitate stilistica in tinutele zilnice.
Revenind la tema de azi, cum stiti care sunt piesele care merita sa fie duplicate sau multiplicate?
Piesele vestimentare basic
Chiar daca tricourile negre si gri „imbatranesc” mai bine decat cele albe, nu sunt nici ele scutite de trecerea timpului. Negrul se decoloreaza, griul se scamoseaza… In mod ciuda, aceste piese simplissime sunt cele mai dificil de gasit prin magazine. Asadar, atunci cand le vedeti, luati in considerare posibilitatea de a cumpara 2 sau chiar 3 bucati din fiecare.
Desigur, ramane la latitudinea voastra sa va definiti prioritatile propriei garderobei.
Pentru unele dintre voi, poate fi vorba de „camasa alba pefecta”. Pentru altele, de „pantalonii de culoare inchisa, care cad bine si imi subtiaza pulpele”, de „jeansii care imi ridica fesele”, de „rochia ideala pentru birou”, de „cel mai elegant pulover gri din casmir”…
O alta varianta este duplicarea piesei respective dar intr-o alta nuanta. Sau intr-un imprimeu diferit.
Va marturisesc, fara jena, ca am avut o faza in care imi cumparam in triplu exemplar anumite haine de care ma indragosteam. Asa am ajuns, acum cativa ani, sa am aceeasi fusta conica in 4 imprimeuri diferite, aceeasi bluza alba tuxedo in dublu exmplar, aceiasi pantofi in model identic dar in 2 culori. Dar le-am si purtat, nu le-am tinut in dulap ca intr-o expozitie!
Lenjeria intima
Nu am nimic impotriva seturilor desperecheate de lenjerie intima, insa daca preferati seturile asortate, va recomand sa va cumparati un slip in plus (acelasi model ca cel din set, fie un model diferit dar in acelasi material si culoare cu sutienul).
Idem atunci cand gasiti, in sfarsit, un dres colant care nu e nici prea fin, nici prea gros, nici lucios. In punga de cumparaturi ar trebui sa sara, top-top!, doua sau trei perechi identice.
Incaltamintea
Stati un pic: nu va indemn sa va cumparati fiecare pereche de pantofi in dublu exemplare! Sa nu exageram cu entuziasmul… Ma refer strict la „acea” pereche de pantofi (sau sandale) al caror toc (inaltime si grosime) + calapod + linie + decupaj + stil va place enorm, va este cea mai comoda, o purtati la sute de tinute. Va fi un model simplu dar greu de gasit, pentru ca raspunde tuturor exigentelor voastre, se va demoda greu si il veti purta aproape 365 de zile pe an.
Inevitabil, intr-o zi, acel pantof-minune se va uza si oricat de talentat ar fi cizmarul sau pantofarul vostru, acesta nu va reusi sa il resusciteze.
Restul hainelor – cele pe care le vedeti purtate in tinute unicat, cele carora va este dificil sa le asortati – cumparati-le in exemplar unic.
In concluzie, e o misiune dificila, dar nu imposibila, care in multe cazuri tine de buget. Uneori veti putea astepta reducerile. Alteori, nu…
Insa spuneti-mi, voua vi se intampla sa cumparati „la dublu” sau „la triplu”? Ati regretat vreodata ca nu ati cumparat mai multe bucati, perechi sau exemplare dintr-o anume piesa, accesoriu sau pantof?
Inscrie-te la newsletterul nostru!
Primesti saptamanal mini-lectii de stil, tips& tricks pentru garderoba ta, idei de outfituri, direct in inbox!
Fotografii: pinterest.com
Am luat chiar de curand decizia asta. Din cauza conformatiei imi este greu sa imi gasesc o camasa care sa pice cu adevarat bine. Si anul acesta cand am gasit-o la un magazin din mall, nu am mai stat pe ganduri si mi-am luat 4 :D. Culori si design diferit, dar aceeasi croiala 🙂
glumesti?! Evident 🙂 De la pantaloni, la tricouri chic si pantofi/sandale purtate ani de zile.
chiar acum, sunt in etapa in care trebuie sa ma despart de o pereche de cizme absolut sublime, dar uzate 🙂 As fi vrut sa mai am vreo 3-4 perechi la fel, ca sunt un model all-time, dar… 🙁 🙁
Abia astept sa gasesc iar un tricou alb perfect sa imi cumpar vreo 2-3 exemplare 🙂 Unele lucruri le-am luat in mai multe exemplare, dar culori diferite. Incerc sa limitez un astfel de shopping ca pentru mine se dovedeste a fi destul de pacatos. Sunt in stare sa umplu dulapul numai cu astfel de lucruri
Eu nu sunt deloc adepta cumparaturilor „la dublu” sau „la triplu”. Mi se pare ca sunt prea multe lucruri frumoase out there ca sa ma limitez la a cumpara aceeasi piesa vestimentara in mai multe exemplare (chiar si in culori diferite). Am si eu obsesiile mele, de exemplu jachete/cardigane gri (de texturi, nuante si lungimi diferite :)) si incaltamintea nude (in toate declinarile ei – ivoire, crem, auriu, maro) insa vad asta ca pe o unitate stilistica dupa cum ai zis si tu si nu ca pe cumparaturi duplicate.
La lenjerie intima aplic si eu acest principiu al dublarii articolului, dar doar atat. In rest, in fiecare an alta moda si in plus m-as plictisi daca as avea aceleasi haine de 2, 3 ori.