25 de smecherii stilistice pentru vara lui 2016

Insolite si chiar bizare, manevrele stilistice ale acestei veri se joaca cu extremele, sunt influentate de moda anilor ’90, se amuza alaturand contraste si ne propun noi variante de mix & match. Mai jos, am trecut in revista toate acele mici chestii cu care va puteti propulsa tinuta zilei in stratosfera modei…

1. Infiaza o camasa cu dungi albe si bleu. Invata sa o porti in cel putin 4 feluri, ca sa o ajuti sa evadeze din universul ei semi-formal. Poart-o cu spatele in fata, alege-o oversized, coase-i butonierele, innoad-o elegant…

camasi

2. Poarta o rochie-furou sau maieu, cu bretele fine – sau o rochie bustiera – peste un pantalon. Ideea este de a permite acestor rochii ultra-senzuale sa castige un plus de purtabilitate. Atentie insa: alege modele lejere, prin care sa nu poata fi ghicita betelia pantalonilor.

rochii

3. Asociaza un pantalon larg cu un top mulat, a carui lungime depaseste linia soldurilor. Doar asa silueta ta va capata verticalitate.
4. Strecoara o camasa cu maneci lungi pe sub un top bustiera, pentru a-i oferi acestuia din urma o nota mai intelectuala, interesanta, in locul celei regulamentar-seducatoare.
5. Opteaza pentru rochii sau tinute translucide, dar care iti acopera corpul aproape in intregime.

3blog

6. Alatura rochiilor lejere cate un bluzon oversize, in stil bomber. Cu cat rochia e mai delicata, vaporoasa si rafinata, cu atat contrastul cu o jacheta casual sportswear va intriga mai mult.
7. Accesorizeaza rochiile tubulare, monocrome cu o esarfa multicolora, innodandu-le la ceafa si lasand unul din colturi pe bust.
8. Gaseste o alternativa la baschetii albi Stan Smith, pe care deja ii poarta toata lumea, si opteaza pentru o pereche de tenisi sau bascheti imaculati, ai unei alte marci. Eu, personal, iubesc Superga.
9. Descoase buzunarele din spate ale unui jeans, ca sa lasi impresia de efect patchwork.

4blog

10. Trage de decolteul camasilor tale, astfel incat sa iti lasi umerii descoperiti. Da, ai nevoie de camasi lungi pentru asta!
11. Invata sa porti fuste lungi, aparent cuminti – in vara asta alege doar modele petrecute, care sa iti dezveleasca ostentativ picioarele, la fiecare pas.
12. Combina nuante de verde inchis, galben narcisa si alb. Rezultatul e fantastic!

5blog

13. Cumpara-ti un pantalon cu talie inalta.
14. Inlocuieste-ti colierele statement si cele fine, din metal auriu sau argintiu, cu un choker delicat, prins in jurul gatului.

1463673826

15. Cand porti bluze care iti lasa umerii dezgoliti (vezi ideea 10), e de preferat sa lasi vizibila breteaua lata a unui maieu in T sau X(sport), decat breteaua unui sutien. E mai putin vulgar.
16. Daca iti plac jachetele bomber, cumpara-ti unul oversized, nu cropped.
17. Indrazneste sa alaturi imprimeuri, oricare ar fi ele. Singura regula a acestei veri este ca imprimeurile respective sa iti faca placere – chiar daca vecina de palier se va uita stramb la tine, cand va incrucisati la lift! Este momentul libertatii de expresie stilistica, asta sa ii spui…
18. Scoate la purtat maieurile din satin fin, cu bretele subtiri si fara dantelarii.
19. Innoada-ti la espadrile panglici in carouri, in locul sforilor traditionale.

6blog

20. Poarta o fusta din paiete cu bascheti.
21. Incadreaza-ti fizionomia cu o pereche de cercei aurii masivi. Trebuie sa stii ca, o data asociati unei tinute simple – Tshirt alb, jeans, tenisi albi – , genul acesta de bijuterii va face minuni pentru stilul tau!
22. Bluzeaza o camasa alba ampla, purtand-o cu o fusta cu talie inalta.

1463673836

23. Invata sa porti o pereche de jeansi evazati, cu tivul franjurat.
24. Inlocuieste animal print-ul leopard cu cel de zebra.
25. …Poarta cat mai putin negru in urmatoarele 3 luni!

1463673821

Fotografii: pinterest.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

3 comentarii la acest post

  1. 1
    coco says:

    super ideea cu camasa, am retinut-o!

  2. 2
    Nicole says:

    Buna,imi spui te rog, de unde ai luat foto cu fusta galben cu alb si curea maro?Multumesc anticipat

  3. 3

    Sunt indragostita de ideile 9 si 20, cand s-au intors la moda pantalonii evazati am intrat in extaz. Cu toate astea, cred ca imi va fi greu sa renunt la hainele negre :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.