Zece idei pentru august
Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi vine greu sa cred ca prima saptamana a lui august deja e incheiata! Mi-am propus sa imi exploatez la maximum garderoba, sa profit de zilele fierbinti (la naiba, si ce daca transpiram? Vara nu e interminabila!), sa ma bucur de fiecare zi in care soarele rimeaza cu degajarea stilistica… Mi-am promis sa port cat mai multe bluze care sa imi lase umerii dezgoliti, sa imi tocesc espadrilele si tocurile in plimbari si dansuri, sa asortez inghetatele la culorile cerceilor. Si, pentru ca vara sa se incheie intr-o nota sic, va propun zece idei practice, simpatice, feminine. Care va deveni preferata voastra?
1. Mini-pampoane multicolore
In afara fac ravagii; la noi au un mic decalaj temporar. Le vreau pe sandale, pe manerele gentilor (mai ales ale celor din rafie), pe capete de cordoane si esarfe, pe umerii rochiilor de plaja. Daca inca nu ati identificat vreun accesoriu sau piesa vestimentara care le arboreaza, va sugerez sa cumparati o punga plina cu astfel de mini-pampoane si un tub de superglue, iar in weekendul ce urmeaza sa va faceti timp pentru un mic proiect de DIY stilistic. Va incumetati?
2. Palarii de soare in oras
Mie imi e greu sa port palarii: ma incalzesc rapid, am impresia ca imi turtesc si incalcesc parul. Insa o palarie de paie – mai ales o canotiera, cu borurile scurte – poate fi elementul magic tinutelor voastre de vara. E mai mult decat un simplu accesoriu. Palariile de paie sunt romantice, adorabile, nostalgice. Cum sa nu ne placa?
3. Un albastru infinit
Poate are de-a face cu marea, poate are legatura cu azuriul cerului pe care nu vad urma de nor… Asociez vara cu albastrul, declinat in tonalitatile lui luminoase: bleu clasic, turcoaz, albastru safir, albastru denim, albastru Tiffany, albastru cornflower, albastru Brandeis, bleu de France, azuriu samd. Purtati-l nemasurat de mult in vara asta, permiteti-va o supradoza de albastru, in curand il veti inlocui cu nuante intunecate.
4. Negru, dar nu basic
Am scris la un moment dat despre posibilitatea de a purta negru in lunile verii. Ne gandim la transparente si decupaje, alegem cele mai fine si vaporoase materiale, ne orientam catre croieli asimetrice si volumetrii. Nu in ultimul rand, nu uitam sa adaugam accesorii si sa lasam loc pielii bronzat-aurii.
5. Lungimi maxi
Daca as putea, din iunie pana in septembrie m-as imbraca doar in fuste si rochii maxi. Vara inseamna o rochie maxi care flutura, fosneste, se unduieste, respira o data cu corpul. Tot ce mai are nevoie sunt sandale comode si un soundtrack pe masura.
6. Nopti fierbinti
Cum ar fi ca, pentru noptile fierbinti pe care le petreceti in oras sau la mare, sa adaugati o pata neasteptata de culoare, la fel de incandescenta ca soarele de peste zi? Albastru cobalt, galben solar, oranj fierbinte, verde chartreuse, rosu foc, roz fucsia… Bronzul e accentuat, pielea pare mai luminoasa, iar prezenta noastra e subliniata si altfel conturata.
7. Carouri Vichy (sau gingham, cum preferati)
A devenit imprimeul meu favorit. Ma face sa visez picnicuri si bistrouri italienesti, imi aduce aminte de jucatul sotronului si de vata de zahar din copilarie. Este cel mai jucaus imprimeu.
8. Espadrile, cat cuprinde
Nu doar din panza, ci si din piele. De ce? Pentru ca le veti putea purta si la inceputul toamnei, cu jeansi boyfriend, o rochie tricotata sau culottes intr-o culoare neutra.
9. O rochie larga, larga, larga
Zilele calde de vara cer rochii largi, lejere, pe care sa nu le simtiti. Nimic mai cumplit decat o rochie care iti zgarie pielea sau te impiedica sa respiri. Less is more, ca intotdeauna.
10. Cafeniu, pentru tranzitie
Toamna adevarata e departe, insa finalul de august poate fi un moment in care incepem sa facem tranzitia, putin cate putin, catre urmatorul sezon. Cafeniul, la fel bejul camel, este o culoare rafinata – mai ales in combinatii cu alb, roz pudrat, verde masliniu, bronz. Adaugati-i accesorii albe sau aurii.
Fotografii: pinterest.com
Bune! Bune ideile de sfarsit de sezon! Sandalutele cu pampoane le-am vazut si eu. Nu as purta asa ceva in Romania, nu in Bucuresti. Inchipuieti ca se vor umple de praf de la primii pasi. E un praf in Bucuresti ceva de speriat.