Viata si moartea unei tendinte (sau de la adorare la detestare)

Dupa cum bine stiti, de la iubire la ura nu este decat un pas… Utilizam expresia in contextul relatiilor umane, dar o putem folosi si cand ilustram evolutia sentimentelor noastre legate de o haina, un accesoriu, o culoare, in functie de alchimia trendurilor. Mai in gluma, mai in serios, am pus pe hartie o descriere in 6 pasi a acestui fenomen, folosindu-ma de atat de popularizatul si discutabilul trend al cosurilor impletite, asta dupa ce am analizat experientele personale, ale mele si ale altora. Dupa ce veti fi citit articolul, rogu-va lasati-mi un comentariu cu propria experienta: ce haina, accesoriu, piesa v-a facut sa observati evoluati de la interes si deliciu, la indiferenta si lehamite?

Etapa #1: aparitie discreta in peisajul citadin

O observam initial pe Pinterest, Instagram si poate chiar cu ocazia unor calatorii intr-o capitala a modei. Pare ca femeile sic, al caror stil vestimentar aliaza normalul unor jeansi cu suflul boem al unei bluze brodate si cu nota nostalgica a unor saboti, arboreaza acest accesoriu cu o dezinvoltura fantastica. Memoria ne este resuscitata dupa o frunzarire de reviste sau un scroll rapid in social media: da, Jane Birkin le purta prin anii ’70, vara si iarna in egala masura. Oricum, sunt in mod evident o alegere neobisnuita, interesanta! Cu ce gest simplu si deloc ostentativ putem imprumuta din alura unei parizience, n’est-ce pas? En fin, subtil, aparitia multiplicata vizual a acestor cosuri impletite – din rachita, ratan, papura, iuta – declanseaza o micro-alerta in lobii frontali (cei responsabili cu rationamentul, motivatia, controlul impulsurilor) si parietali (reponsabili, printre altele, cu imaginatia si creativitatea), astfel incat o idee prinde viata: oare le-am putea purta zilnic, in locul gentii de mana? Pe cat de usor infloreste, la fel de rapid ideea respectiva isi ia zborul, revenim la rutina cotidiana…

Etapa #2: isi face intrarea in colectiile de sezon

Descoperim ca acest accesoriu, aparent incarcat de exotism oriental si spirit bucolic-boem frantuzesc, a incantat si privirile catorva mari creatori de moda. Care il reproduc sau, in putine cazuri, reinterpreteaza pentru a-l introduce in styling-ul tinutelor prezentate pe podiumuri. Nimic nu completeaza luminozitatea si aspectul virginal al unei rochii albe voluminoase, eventual cu o bordura din dantela, ca un cos impletit artizanal, aproape ca cel imprumutat din camara bunicii… Iar daca marele public ramane in continuare ermetic distant de sarmul seventies al cosurilor de brand, senzorii nostri estetici sunt deja turati optim, in asteptarea aparitiilor lor citadine.

Etapa #3: de la dorinta de posesiune la achizitia propriu-zisa

Cateva luni mai tarziu, realizam ca nu suntem singurele care au avut dispozitia si inspiratia de a-si asorta espadrilele la un cos de picnic: paginile revistelor sunt pline de recomandari de branduri locale si internationale, pe bloguri au aparut articole care ne directioneaza si sugereaza maniere de styling, bloggeritele de fashion isi acompaniaza tinutele cu mini-cosuri sau maxi-cosuri, siteurile de shopping fac topuri ale celor mai dorite modele. Decise sa nu lasam ubicuitatea trendului sa sufoce coup de coeur-ul nostru initial, profitam de vacanta in Bali, Luberon sau Corund pentru a ne oferi un cos original, artizanal, impletit cu truda de un taran autentic. O data revenite in capitala, suntem nedespartite de cosul nostru: il purtam la metrou, pe aleile din Cismigiu, la picnicul de la palatul Mogosoaia, la piscina si chiar la piata Obor. E o reusita, ni-l asumam si il integram stilului propriu.

Etapa #4: instalarea trendului de masa

Lucrurile incep sa se strice, o data ce sus-numitul accesoriu capata prea multa vizibilitate. Doar e un best-seller, nu? Drept urmare, cat mai multa lume profita de pe urma lui. Asadar, este purtat de pseudo-vedete din social media; este multiplicat de toate brandurile fast-fashion, pe toate palierele posibile de pret; apare in imaginile campaniilor de advertising ale altor mici branduri, care profita de vara pentru a vinde cosuri impletite produse in locatii exotice catre consumatoare trepidand de nerabdare; este asezat cu grija langa mese la cafenele cu staif… Apropo, se intreaba cineva care e costul real al unui astfel de cos artizanal, din Indonezia, Vietnam, Franta sau Romania si ce justifica pretul practicat de vanzator? In orice caz, de la saptamana la saptamana, cosul nostru drag se incruciseaza frecvent cu surori, verisoare si matusi apropiate stilistic. E ca si cum toata lumea detine acelasi secret, dar nimeni nu il verbalizeaza. Ceea ce era initial un simpatic detaliu stilistic, inspirat de aparitia unei frantuzoaice anonime, a devenit – incet, dar sigur – un „fenomen de turma”. Afectiunea pe care o purtam adorabilului accesoriu se fisureaza, se destrama, se atenueaza.

Etapa #5: supradoza si supraexpunerea

In acest moment, cosurile si gentile impletite – ca vorbim de semiluna (ultra-copiata) Cult Gaia, de gentile rotunde balineze sau de cosurile provensale – au cunoscut apogeul consumerismului. Le gasim ornamentate cu monograme si cu pampoane multicolore si le putem cumpara la un pret de nimic din China. Avem sentimentul ca accesoriul nostru urmeaza sa fie aruncat in rapa tarpeiana a modei: supraexpus pe Instagram si multiplicat comercial, cunoaste oprobiul cunoscatoarelor si a celor care nu vor a se identifica cu gloata. In ceea ce priveste propriul cos impletit, prezenta in garderoba da nastere unor migrene, apoi ni se pare brusc ca ocupa prea mult spatiu, iar finalmente il oferim cadou nepoatei care viseaza sa devina asistenta Roxanei Voloseniuc.

Etapa #6: declinul, moartea si uitarea

Obiectul dorintelor noastre ne trezeste o vaga senzatie de repulsie sau, in alte cazuri, ne-a devenit indiferent. Procesul fast fashion a reusit sa il banalizeze, iar supra-reprezentarea lui in feedul de Instagram ne declanseaza mici atacuri de urticarie. Ne intrebam, asa cum candva am facut-o la desfacerea unei relatii, cum de l-am putut considera incantator? Cum de nu am observat cat de putin compatibil era cu rochiile noastre din matase si tinutele de birou? Cum de am trecut cu vederea cat de putin practic era, in zilele cand foloseam transportul in comun sau aduceam acasa laptopul de serviciu? Oh, ce investitie emotionala si financiara regretabila… Dar oh, ia te uita, cat de simpatici sunt slapii Havaianas purtati de Sophie Fontanel! Sunt de plastic, dar practici. Sunt ieftini, dar colorati. Sunt totusi purtati de o jurnalista de moda, frantuzoaica pe deasupra, asa ca inseamna „quelque chose”! In plus, sunt o schimbare binevenita la prea purtatii Birkenstock… Si uite asa, o noua imagine ni se amprenteaza pe retina si in inconstient, iar continuarea o stiti…

Citeste si:

• Pot sa (mai) port cosul de rafie, in loc de geanta?

Sursa foto: pinterest.com, instagram.com