Unde faci shopping, cand esti plus-size?

Weekendul care s-a incheiat a marcat pentru mine doua premiere, ambele legate de acelasi eveniment.

Intai, am lansat prima editie a „Dincolo de centimetri” – o serie de doua intalniri despre stil si frumusete feminina, dar care se adreseaza in special femeilor care nu se incadreaza in dimensiuni standard. Am discutat despre cum suntem conditionate social sa punem semnul egal intre frumusete si stare de bine, implinire si realizari personale, atractie doar atunci cand prima este fizica si se incadreaza intre anumite cifre (centimetri, kilograme, varste). Am impartasit toate, cu multa sinceritate, vulnerabilitate si emotie, cuvinte si momente care ne-au ranit, blocat si frustrat, dar si despre ce ne sustine emotional, ce ne incurajeaza, ce ne motiveaza, ce ne transforma. Am vorbit si despre cat de dificil e sa ajungi la acceptarea si aprecierea propriului corp, cat de greu sa e sa gasesti vestimentatie frumoasa care sa te incapa si sa te feminizeze, cat e de frustrant sa te lupti cu prejudecati dar si cu jeansi care iti sunt prea stramti! Nu in ultimul rand, am trecut in revista, pe larg, cum imbracam fiecare tip de silueta, cum privim cu obiectivitate o tinuta, cum evaluam o haina si o croiala, cum re-invatam sa ne privim in oglinda.

In al doilea rand, este prima data cand tin un workshop „in tandem”, cot la cot cu inca cineva! Partenera mea este Ioana Dumitrache, expert beauty, make-up artist si, la fel de important, plus-size model. Am descoperit in Ioana o persoana extraordinara: ambitioasa si motivata, generoasa, spirituala, inteligenta, un om matur si echilibrat emotional. Sunt constienta ca ceea ce scriu aici vi se poate parea siropos, dar nu este asa (apropo de conditionare sociala: nu suntem obisnuite sa vedem, citim, auzim, primim complimente, cuvinte laudative sau apreciative, sunteti constiente?). Cuvintele mele sunt de fapt o scrisoare deschisa de apreciere catre ea (asa cum si eu, si ea ne dorim ca femeile sa se vada intre ele – in spirit pozitiv, incurajator, admirativ, nu printr-un filtru al competitiei absurde, criticii sau invidiei). Mi-am dat seama, de-a lungul proiectului, cat de important e ca femeile sa colaboreze intre ele, sa se sustina, in cazul meu sa ies din zona stramta de confort a proiectelor solo. Asa ca ii multumesc pentru ca imi e alaturi, iar pe voi va incurajez sa va ridicati privirea din ecran, sa cautati in jur o femeie pe care o apreciati, apoi sa ii faceti un compliment sau sa o imbratisati. #sisters

Pentru ca tot am vorbit mai sus de parteneriate, unul dintre partenerii oficiali la „Dincolo de centimetri” este FashionUp. Stiind ca optiunile stilistice pentru moda plus-size sunt limitate, intentia parteneriatului a fost intai de a prezenta multitudinea si diversitatea selectiei online, dar si de a de-mitiza cel putin doua prejudecate des intalnite („hainele plus-size nu au forma, arata ca un sac” si „toate hainele frumoase se opresc la marimile 42-44”). Surpriza mea cea mare a fost sa descopar Castaluna, un brand frantuzesc ale carui colectii acopera nu numai o plaja larga de marimi, de la 42 pana la 58, dar sunt colorate, moderne, in croieli bine structurate si stiluri fantastic de diverse.

Ca sa nu ma lungesc, pentru astazi m-am gandit sa trec negru-pe-alb patru principii stilistice pentru siluetele plus-size, insotite de recomandari Castaluna de pe FashionUp. Le dedic celor care si-au dorit sa vina la „Dincolo de centimetri” dar nu au reusit (veti mai avea ocazie, dar mai ales celor care au concluzionat ca stilul le este refuzat pe motiv de dimensiuni non-standard.

1. Imbraca-te in functie de silueta ta, nu in functie de ce semnifica pentru tine „cifrele”

Cifrele – fie ca vorbim de circumferinte, fie de kilograme – sperie femeile, le forteaza sa se ascunda (la propriu, dar mai ales la figurat – sub haine largi, fara forma). Perspectiva asupra stilului, garderobei si tinutelor se schimba in momentul in care intelegi ca morfologiile – tipurile de siluete feminine – raman aceleasi cinci, indiferent de numarul de centimetri sau de kilograme. Conturul general al corpurilor ramane acelasi; li se schimba proportiile: putem fi mai inalte sau mai scunde (diferente de statura), mai pline sau mai subtiri (diferente de volum)…

In primul rand asta inseamna sa iti alegi marimea cea mai potrivita tie, cea care face ca linia hainei sa respecte conturul corpului (sa nu fie nici prea larga, dar nici foarte stramta). Dar mai mult, aceasta noua perspectiva inseamna sa nu iti mai refuzi o anumita croiala, crezand ca nu se potriveste corpului tau.

Spre exemplu, indiferent de tipul de silueta in care te incadrezi, te vor avantaja rochiile si bluzele petrecute, gecile din denim cambrate, fustele usor evazate si cu betelie pe linia taliei si topurile care urmaresc linia corpului si au decolteu in V.

Randul de sus: bluza galbena cu volan; rochie petrecuta cu imprimeu floral; fusta rosie clos; rochie galbena cu cordon

Randul de jos: rochie din catifea verde smarald; geaca din denim albastru inchis; sacou cambrat jacquard verde oliv; pulover cu decolteu V adanc

2. Construieste-ti tinute monocromatice… dar nu doar negre

Negrul subtiaza, dar acelasi efect il au tinutele construite in orice alta culoare intunecata: visiniu, verde inchis, bleumarin, albastru petrol, bleumarin, violet… Poate fi vorba de un top si o pereche de pantaloni lungi, un pulover si o fusta, o rochie care iti acopera genunchii, o camasa si o pereche de pantaloni culottes, un maieu si o fusta maxi.

Tinuta 1: top visiniu & pantaloni drepti visiniiĀ Ā ; tinuta 2: bluza verde inchis & pantaloni cu cordon in talie verde inchis ;Ā tinuta 3: top bleumarin & pantaloni bleumarin; tinuta 4: pulover verde smarald & fusta evazata verde smarald inchis

Ca sa iti construiesti mai usor si rapid o tinuta monocroma, e suficient sa tii cont de 2 criterii: cele 2 sau 3 piese vestimentare pe care le imbraci pot avea mici diferente de nuanta (nu e obligatoriu sa fie exact aceeasi nuanta de verde sau visiniu!) si e important sa existe o diferenta de textura sau suprafata intre hainele imbracate. De exemplu: un pulover tricotat cu o suprafata usor rugoasa si o fusta satinata, o camasa matasoasa si niste pantaloni din stofa.

3. Marcheaza-ti linia taliei… sau sugereaz-o!

Daca nu ai talie de viespe, nu inseamna ca trebuie sa te sufoci purtand un corset, dar nici nu imbraca cele mai largi si fara forma haine. Din punct de vedere stilistic, e suficient sa sugerezi linia taliei iar silueta va parea mai feminina, mai conturata, mai supla. Te poti folosi de curele si cordoane, dar si de rochii cu betelia intr-o culoare inchisa, rochii si bluze petrecute, jachete si cardigane care au un siret subtire in talie, fuste evazate cu talia medie, pantaloni cu talie inalta, veste si sacouri cambrate.

Randul de sus: fusta evazata din denim;Ā rochie albastra; rochie cu imprimeu multicolor si cordon visiniu; rochie rosie petrecuta, cu volane

Randul de jos: rochie din denim cambrata; rochie rosie cu cordon; rochie cu carouri multicolore; rochie cu cordon negruĀ 

4. Poarta imprimeuri desenate pe un fundal inchis

Tipul acesta de imprimeuri, indiferent de desenul lor – flori, buline, africane, paisley (orientale), forme geometrice – ascund un mare secret: fundalul intunecat aplatizeaza zonele acoperite de haina respectiva si, simultan, subtiaza vizual. Din perspectiva mea, e o optiune convenabila daca iti doresti sa te reobisnuiesti cu purtarea unor haine mai colorate, dar cele uni te intimideaza. In plus, imprimeurile vor adauga dinamism si o amprenta personala unei tinute basic, pentru ca printul ales sugereaza cate ceva despre stilul tau: bulinele si florile sunt romantice, dungile verticale fine sunt clasice, animal printul si desenele geometrice sunt moderne…

Randul de sus: rochie cu dungi fine verticale;Ā  pantaloni cu dungi verticale; rochie cu imprimeu divers; pantaloni cu imprimeu floral; bluza cu imprimeu floral

Randul de jos: fusta cu buline; rochie petrecuta cu print tropical; tunica cu buline; rochie cu print geometric; rochie din voal cu print floral

Ma opresc aici, nu inainte de a va intreba: ce fel de frustrari traiti la cabina de proba, cand vine vorba de marimi? Care este un brand cu marimi plus-size pe care l-ati recomanda? Stiati de Castaluna si brandurile plus-size de pe fashionUp?

Credit foto: fashionup.ro

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

6 comentarii la acest post

  1. 1
    Sorina says:

    Foarte bun articolul, multumesc pentru recomandare.

  2. 2
    Raluca says:

    Buna, Irina! Eu am sanii mari si plus size. Imi plac foarte tare rochiile petrecute, dar multe sunt foarte decoltate, mi-e rusine sa le port din cauza ca imi scot prea tare sanii in evidenta. Ai idee, exista cumva vreun accesoriu de controlat mai usor adancimea decolteului? M-ar ajuta foarte mult. Ma gandeam la brose, dar multe rochii au deja un print si ar fi prea incarcate cu brosa cu tot.

  3. 3
    Corina says:

    Foarte fain articolul.Nu stiam de Castaluna.Ne-ar fi de folos mai multe recomandari de acest gen.
    Port marimea 42-44 dar sunt multe branduri care nu au nici aceasta marime.De ex.Andreea Raicu are modele de rochii foarte frumoase care cred ca s-ar potriviti si unor siluete mai pline dar din motive necunoscute nu produc.
    Urasc ca nu imi gasesc pantaloni bine croiti.Cei de la Zara de ex. sunt largi in talie si stramti pe picioare.Vorbim de masura XL.Nu stiu ce fac cele care au 46 sau mai mult.Parca pe strada sunt doar femei perfecte.
    Mai ma scot din incurcatura cei de la Tom Tailor…cateodata.

  4. 4

    Buna Irina, un articol foarte util! As mai adauga si brandul de camasi ALISIA ENCO. Gasesti masuri la camasi pana la 54.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. CĆ¢mpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.