7 manevre vestimentare pentru un chip luminos in miez de iarna

Ca sa nu pareti palide si lipsite de viata, nu e nevoie nici sa va schimbati garderoba, nici sa purtati un machiaj incarcat. Va las mai jos cateva gesturi care va pot deveni reflexe stilistice in perioadele in care simtiti ca tai devenit una cu griul zilelor de iarna.

Ce ajuta intotdeauna: sa existe un contrast in tinuta purtata, sa aveti o culoare vie sau luminozitate in apropierea fetei. Toata lumea stie ca lucruri de genul asta schimba infatisarea, dar concret care sunt acele piese, culori, accesorii si suprapuneri pe care le puteti folosi? Cea mai buna veste e ca pe multe sigur le aveti deja in dulap.

Linia decolteului, in contrast

Puloverul negru nu va este dusman. Nu inseamna ca negrul vi se potriveste, indiferent de fizionomie! (Blondele si roscatele ar face bine sa isi inlocuiasca helancile negre cu unele bleumarin sau maro ciocolatii, dar asta e o tema rezervata sedintele individuale de analiza cromatica).

Ce va sugerez este sa folositi metoda „decolteului in contrast”. Plecand de la o baza creata de un pulover in culoare inchisa, cu decolteu in V sau la baza gatului, adaugati pe dedesubt o camasa alba sau un tricou alb (ale caror revere/ margini sunt vizibile in decolteul puloverului) sau, deasupra, un colier mare sau un guler detasabil. Voila, tusa de luminozitate e imediata.

Manevra merge si in sens invers: daca observati ca tenul va capata paloare cand purtati pasteluri (in loc de luminozitate sanatoasa), inlocuiti camasa sau tricoul alb cu o piesa intr-o culoare vie sau intr-o nuanta pretioasa. Cu alte cuvinte: o tusa de rosu, roz, visiniu, verde smarald, turcoaz, galben, violet in decolteul puloverului intunecat creeaza un contrast placut privirii.

Declinati acelasi principiu din cap pana-n picioare, la propriu. Zona claviculei si decolteului in culoare deschisa, pieptul (puloverul) inchis la culoare, pantalonii deschisi la culoare. Invers: zona gulerului intunecata, pieptul luminos, pantalonii (sau fusta si cizmele) de culoare inchisa. Va framantati din cauza culorii incaltamintei? Bascheti albi sau botine maro cognac, sunt solutie universala.

O stralucire alba

In doze mari, albul devitalizeaza multe fizionomii. Introdus in doze mici, este o flacara care lumineaza zona unde este plasat. Albul este splendid cand ne incadreaza fata, sub forma unor cercei (perle mari sau creoli), a unei brose care subliniaza o bluza imprimata in culori intunecate, a unei banduliere de geanta purtata peste un mantou bleumarin. Atentie mare la nuantele de alb sters; alegeti accesorii in alb pur, stralucitor, orbitor.

Bej nud, intercalat

Nu purtati nuante „nud” (bej nud, roz bej, roz stridie – oricare ar fi acestea, in functie de culoarea pielii) direct la nivelul bustului. Plasati-le fie in jumatatea inferioara a corpului (pantaloni, fuste), fie sub forma unei piese de layering (vesta). In felul acesta, permiteti intercalarea unei alte culori, mai pigmentata, in apropierea fetei.

Nuantele de maro si cafeniu arata bine cu albastru electric, rosu si oranj; tonurile de bej camel si bej rozaliu adora alaturarile cu tonuri neon (galben fluorescent, roz intens) si, daca nu aveti inspiratie sau culoare, mizati pe formarea unui trio cromatic clasic, cu bejuri, bleumarin si alb.

Ecuatia prospetimii

Un al trio imbatabil in efectul sau „al fresco” este ecuatia albastru + verde + alb. Facil de construit daca aveti o pereche de jeansi albastri si niste adidasi albi, pentru ca puteti introduce orice nuanta de verde (verde salvie, fistic, smarald, crud..). In mod similar, in locul jeansilor puteti folosi orice piesa in nuante de albastru, de la bleu ciel la albastru marin. Imaginati-va ca, imbracand o astfel de tinuta, trageti in piept aer de mare, bogat in ioni, simtind si miros de iarba proaspat cosita.

Caciulita intr-o culoare vie

Daca nu indrazniti sa purtati un pulover sau un palton intr-o culoare care se observa imediat, incercati macar o caciulita. Cea mai accesibila dintre tricotaje, face miracole stilistice – mai ales tinand cont de mica ei dimensiune! Nuantele intunecate (visiniu, verde pin, bleumarin, negru) sunt preferatele celor cu gusturi conservatoare. Alte culori, cum este rosul Cousteau, sunt alese de cele cu simtul umorului… si de cinefile. Recomandarea mea e sa mergeti spre caciulite in culori puternice (oranj neon, ultraviolet, albastru cobalt), un „beanie” fara pampon im varful capului si fara etichete pe frunte, un model cat mai simplu. Culoarea e suficienta pentru accesorizarea unei siluete hibernale.

Racordul ruj-imbracaminte

Vechea metoda a asortarii rujului la culoarea rochiei de seara functioneaza la fel de bine si pe covorul rosu, si pe strada. Bonusul este ca intr-o tinuta de zi aveti avantajul de a alege asortarea rujului la pulover, palton, caciula, fular… Gurile cu buze pline si clar desenate pot cocheta cu nuante de rosu, visiniu, trandafiriu sau bejuri, in timp ce buzele subtiri au nevoie de tonuri saturate.

Atentie, insa: pentru ca asortarea sa functioneze, nuanta rujului si cea a hainei e nevoie sa fie absolut identice. Verificati-le la lumina zilei. Daca vi se pare ca un ruj e prea vizibil, alegeti un glos sau balsam de buze colorat

Fularul cu adevarat potrivit

Innodat peste o tinuta in culori inchise, un fular oarecare, intr-o culoare uni si aprinsa este un dezastru. E banal. Gestul minim stilistic pe care il puteti face este sa alegeti, de la inceput, un fular XXL, care sa ocupe o proportie mai mare in silueta. Il puteti purta innodat, infasurat sau desfacut.

Daca, sa zicem, aveti un palton gri deschis (o optiune mult mai eleganta si interesanta decat un palton negru), jucati cartea unui fular sau a unei esarfe ton-sur-ton si cautati un model in carouri Prince of Walles. Ati ales un mantou intr-o culoare vie, sa spunem verde, galben, roz sau rosu? Un fular cu model picior de cocos alb-negru sau o esarfa in carouri subliniaza personalitatea respectivului palton. Cand geaca sau paltonul sunt negre, modificati alura tinutei cu un maxi-fular multicolor.

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

Comentarii despre acest post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.