Razboiul designerilor

Zilele acestea, creatiile prezentate pe podiumurile modei ajung in colectiile magazinelor de masa mai inainte ca manechinele sa fii ajuns inapoi in culise. Ceea ce uneori in industrie este numita filtrarea tendintelor ajunge sa fie, de fapt, copierea cu fidelitate a unui design prezentat in ultima colectie.

Anumite lanturi de magazine, in special cele britanice, nu sunt straine de procesele legate de drepturile de autor, iar in ultimul eveniment de acest gen a fost implicat lantul Topshop, care a pus in vanzare o rochie foarte asemanatoare cu una creata de casa Chloe pentru linia sa diffusion, See by Chloe.

De fapt, asemanarea era izbitoare: amandoua rochiile sunt de culoare galbena, cu bretele de salopeta si doua buzunare gigantice in partea din fata. Ceea ce le deosebea a fost pretul: cea din Topshop se vindea la 35 de lire sterline, iar cea de la Chloe cu 185 de lire sterline.

Desi Topshop nu a recunoscut ca ar fi copiat modelul Chloe, si-a retras absolut tot stocul din magazine (aproape 2,000 de rochii) si a platit 12,000 de lire sterline drept despagubire casei Chloe. Saptamana trecuta, rochia mai putea fi inca vazuta pe siteul Topshop, desi toate marimile erau trecute ca neexistand pe stoc. In mod interesant, magazinul vanduse 774 de unitati inainte de aparitia acuzatiilor de plagiere.

Conform unui interviu in The Telegraph, casa Chloe a adoptat o politica si o atitudine de toleranta zero fata de ceea ce numeste „copii ieftine” ale pieselor cele mai cautate din colectiile proprii. In prezent, casa de moda intenteaza procese altor cateva lanturi de magazine cunoscute. In ceea ce este deja evidenta anecdotica, este cunoscut faptul ca avocatii acestora rasfoiesc anumite reviste de moda – in special cele care isi sfatuiesc cititoarele cum sa obtina un model exclusiv la un pret derizoriu – pentru a gasi dovezi de plagiat si, in plus, viziteaza frecvent unele magazine de imbracaminte.

Cateva zile mai tarziu, presa vuia din cauza stirii care anunta ca Tamara Mellon, presedinta firmei Jimmy Choo, a trimis in judecata lantul de magazine Oasis pentru vanzarea a doua modele de incaltaminte copiate din colectia Jimmy Choo: o pereche de sandale grecesti si una de sandale din piele argintie si cu talpa ortopedica din pluta.

Sentinta de judecata obliga lantul Oasis sa retraga toate acele perechi de pantofi si sa plateasca cateva mii de lire sterline drept despagubire. In mod ironic, Baugur, proprietarul Oasis – care detine si magazinele Whistles, Coast si Karen Millen – trimite in judecata lantul irlandez Dunnes Stores, pentru vanzarea unor versiuni copiate dupa modele Karen Millen si Coast.

Bineinteles, plagiatul nu este un concept nou in moda. Pentru multe femei, o rochie Topshop inspirata de un model Marc Jacobs sau o geanta tip Birkin pusa in vanzare de Marks & Spencer sunt cele mai apropiate lucruri de care s-ar putea atinge, pentru ca cele reale depasesc cu mult bugetul acestora. Ba mai mult, in fiecare sezon se pare ca exista din ce in ce mai multe haine care aduc omagiu unui model de pe podium, ramanand in acelasi timp in afara limitei plagiarismului.

Siteul ASOS – care si-a inceput viata ca „As Seen On Screen” – a facut pasul urmator, punand in vanzare haine si accesorii care le imita pe cele purtate de celebritati precum Sienna Miller, Mischa Barton sau Victoria Bechkam. Si pentru ca sa intelegem ca nu este o gluma, aceasta afacere online a anuntat o crestere a profitului de 144% la inceputul verii.

Intre timp, fabricantii au ajuns atat de priceputi in producerea unor versiuni aproape identice de genti Paddington Chloe sau Hermes Birkin, incat piata de falsuri este estimata la 14 miliarde de lire sterline anual. Iar femeile sunt cum se poate de multumite ca pot cumpara aceste falsuri.

Dar cand ajunge „inspiratia” – acest cuvant atat de iubit in industria modei – sa devina copiere fara rusine? Si de ce se grabesc acum designerii sa isi protejeze creatiile? Pe scurt, pentru ca legea faciliteaza acest lucru.

O noua lege, denumita Community Unregistered Design Right a fost introdusa in Uniunea Europeana in 2002, oferind designerilor protectie automata timp de 3 ani pentru modelele lor ne-patentate.

Aceasta schimbare inseamna, de fapt, ca designerii isi pot recunoaste si proteja mai usor creatiile, fiind suficient sa demonstreze ca un detaliu este unic sau ca o combinatie a mai multor parti face acel model “special”. Cu alte cuvinte, este mai usor de demonstrat daca o haina este copiata sau nu.

Legile anterioare ale dreptului de autor protejau numai creatiile pentru care se putea pretinde ca au implicat „maiestrie artistica”, lucru ce se putea aplica numai modelelor haute-couture sau unicatelor, cum ar fi palariile lui Philip Treacy.

Diane von Furstenberg este unul dintre designerii care a declarat razboi plagiatorilor. „Oamenii te copiaza in moda strazii si, pana la un anumit punct, te simti flatat”, a declarat ea pentru The Daily Telegraph. „Dar ajungi intr-un moment in care limita este depasita. Acum cheltui o groaza de bani pe avocati. Am reusit sa retrag anumite modele din Topshop. Compania mea este suficient de mare pentru a se lupta cu ei. Iar aceste mari magazine isi pot angaja proprii designeri, daca recunosc valoarea unui design unic.”

Nu este prima oara cand casa Chloe se razboieste cu un lant de magazine. In vara lui 2005, Ralph Toledano, presedintele casei de moda, i-a adus in sala de judecata pe cei de la Kookai, acuzandu-i de versiuni ieftine, de 35 de lire sterline, a gentii Chloe Silverado (care costa 1,000 de lire sterline si este fabricata din piele de piton). „Cheltuim sume uriase pe cercetare si dezvoltare”, spusese Toledano la acea vreme. „Este nevoie de un razboi adevarat. Nu am nici o farama de simpatie pentru ei.” In acelasi an, Chloe acuza si brandul Florence & Fred, apartinand de lantul Tesco, de copierea unui alt model de rochie.

Cu toate acestea, magazinele raman neclintite in apararea creatiilor lor. “Este absurd sa va imaginati ca am angajat un grup de oameni, pe care ii platim pentru a alege designerul pe care il vor copia in acest sezon”, spunea purtatorul de cuvant al lantului Tesco. „In schimb, avem o echipa fantastica de design, care stie tendintele momentului si cunoaste nevoile clientilor nostri. Evident, designerii nostri sunt la curent cu colectiile prezentate pe podiumuri, dar nu le copiem. Tinem cont de ceea ce se intampla in moda strazii dar avem si alte influente, cum ar fi muzica si filmele.”

Zara este unul dintre brandurile care se lupta in permanenta cu acuzatiile de piraterie stilistica. Cu toate acestea, reprezentatii marcii declara foarte linistiti: „Nu inventam tendinte, doar le urmam. Le urmarim in revistele de moda, la prezentarile de moda, in filme si pe strada. Folosim specialisti in tendinte (trend-trackers), precum si companii care prognozeaza tendintele cromatice si stilistice.”

In sprijinul acestor acuzatii, precum si a facilitatii de a imita articole de designer, vine devoltarea industriei modei si tehnologia aferenta. Dezvoltarea fotografiei digitale inseamna ca imagini preluate in timpul unei prezentari de moda pot fi incarcate pe internet in cateva minute. Websiteuri, cum este style.com, pune la dispozitia vizitatorilor orice fel de imagini de pe podiumuri – numai bune pentru a ” inspira ” o tanara echipa de design.

O alta resursa este Worth Global Style Network (WGSN), un serviciu online care ofera abonatilor acces aproape instantaneu la imagini din prezentari de moda, prcum si stiri, articole si analize ale tendintelor. Fondat in 1998, WGSN este de acum biblia electronica a industriei modei, iar intre clientii sai se numara Gap, H&M si Zara, dar si Dolce & Gabbana, Giorgio Armani, Donna Karan, Polo Ralph Lauren si Ermenegildo Zegna. Aceste servicii online sunt in competitie cu mai traditionalele „birouri de stil”, care pun in vanzare rapoarte ale tendintelor bi-anuale.

Revenind la polemica dintre designeri si reprezentantii magazinelor de masa, acestia din urma arata ca si couturierilor le place sa imprumute, la fel de mult ca si lor. Se stie despre designeri precum John Galliano ca sunt mereu in cautarea hainelor vintage in buticuri cum este Virginia’s in Notting Hill, pentru ca apoi sa le foloseasca in colectiile lor. Galliano calatoreste si catre destinatii exotice, cum este Peru sau Egiptul, pentru a gasi noi culori si imprimeuri.

Intr-un alt sector, echipa de designeri ai brandului Diesel calatoresc in mod frecvent catre astfel de locatii, intorcandu-se cu fotografii, carti postale vechi, bucati de materiale testute local sau haine la mana a doua – toate devenind mai tarziu ingrediente pentru noile lor colecti. Atat Bernard Arnault – presedintele LVMH, care detine Dior – cat si Renzo Rosso, patronul Diesel, spun ca inovatia continua este singura modalitate de a-i insela pe plagiatori.

Un alt faimos exemplu este cel al lui Nicolas Ghesquiere. Una dintre cele mai fotografiate piese ale colectiei sale pentru primavara 2002 – o rochie mini facuta din bucatele diferite de materiale – a fost o copie aproape identica a unui design a lui Kaisik Wong, un designer cvasi-necunoscut din perioada anilor ’70. „Da, recunosc, am copiat-o”, i-a declarat mai tarziu Ghesquiere lui Cathy Horyn de la The New York Times, fara sa-i fie jena. „Ma simt magulit ca oamenii descopera care imi sunt izvoarele de inspiratie.”

articol publicat pe siteul fashionandbeauty.ro in august 2007

Tradus si adaptat din urmatoarele surse: The Telegraph UK, Fashion Brands de Mark Tungate, style.com, vogue.com, drapers.com, nytimes.com