Sa ne tragem de sosete

Ani de zile, purtatul sandalelor cu sosete a fost una din acele greseli pe care nu vrem sa le comitem, nici sa fim platite pentru asta! Le vedeam purtate de turisti (de obicei americani, sorry), de pensionari care incercau un look casual dar nu prea le iesea, de dudui provinciale ramase blocate in anii ’80.

Dar cum regulile de orice fel sunt facute pentru a fi incalcate, una din tendintele neobisnuite ale verii 2010 chiar asta incearca sa faca. Sandalele purtate cu sosete sunt right on the spot. Intr-un fel, trendul a fost anuntat de cateva toamne – dresuri groase purtate cu pantofi peep-toe si chiar cu sandale, iar mai apoi cu botine decupate, remember? Asadar, daca am acceptat asa ceva pentru toamna-iarna, de ce sa nu le acceptam si pentru vara?

Burberry Prorsum S/S 2010

 Christian Dior, Marni S/S 2010

Marni si Christian Dior sunt doua dintre colectiile in care s-a simtit puternic prezenta acestei combinatii. Au urmat Margaret Howell, Rochas, Jean Paul Gaultier, Givenchy, Hermes, Burberry, Rag & Bone, Anna Sui, John Rocha, Sportmax, Alexander Wang, Daks, Antonio Marras, Chloe. De altfel, Chrisopher Bailey aplica asocierea sosete+sandale in colectia pentru primavara 2009, iar Anna Sui pentru cea din colectia de primavara 2008, iar pentru toamna lui 2010 vine tare din urma Marc Jacobs.

 Hermes, Rochas, John Galliano S/S 2010

 Jean Paul Gaultier, Chloe, Rochas S/S 2010

 Alexander Wang, Givenchy, Anna Sui S/S 2010

Ca sa poti purta acest trend, trebuie sa indeplinesti cateva conditii:
– sa nu fii implinit 30 de ani. Oricat de bine arati sau oricat de tanara ti se spune ca pari, este un look mult prea pueril pentru o FEMEIE.
– trebuie sa ai picioare frumoase, de preferat cu gambe frumos modelate si glezne subtiri. After all, toate privire (si criticile) intr-acolo vor merge.
– le poti purta numai cu tinute girlie/ retro/ casual, pentru ca oricum iti vor da o alura de tocilara nedumerita.
– alege sosetele intr-o nuanta neutra (nuante de gri, de exemplu) si suficient de lungi pentru ca sa le poti purta rulate/ impinse in jos, ca pe jambiere. Cu curaj, poarta niste sosete cu adevarat funky – cu dungi colorate sau din lame. Daca porti sosete negre, combina-le cu sandale de culoare deschisa, cum ai vazut in colectia Hermes.  Si in sfarsit, daca marsezi pe varianta ultra-girlie, cu cirese la urechi, poarta niste sosete de fetite a la Margaret Howell, cu volanase, de culoare roz sau cu ceva desene amuzante (hello kitty).
– se potrivesc cu sandale cu talpa platforma, cu pantofi oxford, cu sandale cu tocuri groase si conice. Restul tinutei poate fi: o fusta mini cu imprimeu floral plus un sacou masculin sau o geaca din piele. Cu alte cuvinte, un fel de boy meets girl

 detalii1.JPG

Fotografii: style.com

Irina Markovits

Sunt creator de imagine, consultant de stil, jurnalist de moda si personal shopper. In ADN-ul meu se amesteca rafturile de carti cu umerasele de haine: asta e motivul pentru care biroul imi e plin de carti, reviste, haine colorate si pantofi splendizi. Prin Style Diary si munca de stilist personal transmit femeilor doua principii in care cred: stilul - la fel ca mersul pe bicicleta sau pe tocuri - este o aptitudine care se invata, prin exercitiu, cu perseverenta si urmand cateva reguli logice si de bun-simt, iar a te sti frumoasa si cu stil nu au nimic de-a face cu tendintele, cifrele de pe cantar sau din buletin, cantitatea hainelor din dulap sau pretul. Mai cred in puterea de transformare a hainelor si, mai presus de orice, ca o femeie frumoasa este neaparat educata, inteligenta si cu un interior bogat.

Postari asemanatoare

7 comentarii la acest post

  1. 1
    gheorghe mihai says:

    nu e nimic neobisnuit….

    Feministele purtau sosete in anii 70

    Donatella isi insoseta fluo fetele Versus in anii 80

    Sonia Rykiel
    sosete din lame’ in anii 90….

  2. 2
    ruxandra says:

    mda…shosete pe asfaltul (macadamul) bucurestean…cam creepy….cele 40 de grade afisate oficial vor creste automat cu inca 4-5 la nivelul superbelor gambe modelate :))…imi aminteste de un post recent al lui garance dore care recunostea intr-un final ca cizmele vara, fie ele cat de decupate, sunt too much…dar poate’s eu prea conservatoare:-))))

  3. 3
    anna says:

    @Ruxandra, cand sunt in jur de 25 de grade merg, ca sa nu spun mai putin de 25, la 40 intr-adevar, e mai greu.

    si apropo de sosete
    purtam in adolescenta, a mai fost moda asta si intotdeauna mi-a placut.
    uite un trend care ma supara, si asta pentru ca imi place foarte mult dar am depasit cu mult varsta. am observat in schimb ca pot sa inlocuiesc fara probleme cu varianta ciorapi (lungi, dress cum le zic unii, nu stiu de ce) purtati cu sandale, dar primavara sau toamna din motive tehnice 🙂
    asa e mai potrivit pentru o FEMEIE, Irina, ce zici? sfat? 🙂

  4. 4
    Irina says:

    Anna, si eu am depasit varsta si, sa fiu sincera, nici daca as fi avut sub 30 nu m-as fi vazut purtandu-le. Cred ca trebuie sa se potriveasca cu stilul, imaginea, personalitatea purtatoarei, cred ca trebuie sa iti doresti sa ai alura unei fetite de 9 ani. Eu, multumesc, dar prefer sa se vada ca am 30 si ceva de ani 🙂 Cat despre varianta 2, cu ciorapi lungi la sandale – sunt parte din uniforma mea de primavara si toamna 🙂

  5. 5
    anne says:

    Si eu sunt de acord ca se potrivesc doar anumitor persoane, si chiar unei anumite atitudini. Si totusi, cred ca sosetele fac purtarea sandalelor mai comoda 😀

  6. 6
    Lili says:

    Buna,
    Ce sosete/dresuri pot purta cu balerini vara?
    Stiu ca balerinii merg bine fara sosete, insa am probleme cu bataturile si nici nu imi place ideea de picior transpirat in pantofi :D.
    Exista sosete din dres special pentru balerini incat nici sa nu se vada?
    Multumesc anticipat.
    Numai bine!

  7. 7
    Irina says:

    Buna Lili, la balerini ar trebui sa porti niste sosete foarte decupate, a caror linie sa nu se vada. Eu am vazut astfel de sosete la C&A, poate gasesti si la alte magazine specializate. Este vorba de sosete subtiri, de vreo 15-20 DEN, de culoarea pielii, si care iti acopera de fapt doar degetele si calcaiul, inaltimea lor pe lateral este de vreo 5-6 cm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.