Refrenul cu itsy-bitsy

Stiti visul ala, in care mergi pe strada si brusc iti dai seama ca esti complet dezbracata? (Eu nu l-am avut niciodata, dar am observat ca apare des in dialogurile unor seriale de comedie…) Cheia visului este legata, se pare, de rusine, de vulnerabilitate, de sentimentul de neadecvare, de dorinta de perfectiune sau de faptul ca in realitate incerci sa pari ceea ce nu esti.  Asa o fi, nu ma pricep, desi cred ca are mai mult de-a face cu vara si purtatul costumelor de baie.  Este singurul sezon care le ingrozeste cu adevarat pe femei pentru ca – exceptie facand „modelinele”, stripteuzele si fanaticele sportului – un bikini este piesa vestimentara care te dezbraca in public.  Pentru cele mai multe femei, vara si mersul la mare echivaleaza cu primirea unei invitatii la o petrecere, unde toti invitatii sunt fabulosi si cu trupuri de zei sau zeite, iar codul vestimentar este „semi-dezbracat”.

Tare mi-as dori sa ajungem, la un moment dat, la starea in care sa simtim cu adevarat placerea nevinovata si completa de a sta la soare, de a absorbi caldura – nu chiar sau neaparat nudism, dar o stare de libertate pe care viata moderna nu ne-o mai permite. Suntem mai preocupate de estetica, decat de libertatea propriului corp, de aceea orizonturile albastre sunt innegurate de norii complexelor de inferioritate. Cand mergem la plaja, parca toate suferim de aceeasi boala: a imaginii corporale. In secolele XVI-XVII, „cenzorii” de atunci acopereau cu frunze de smochin sau drapau togi peste nuduri pictate in Renastere; in epoca victoriana, nuditatea in sine constituia o problema de moravuri. Astazi, obsesiile noastre sunt internalizate, pe cand expunerea si distriburirea imaginilor corporale se face la o scara nemaintalnita, astfel incat nu mai stim ce este „normal”, „mediu”, „unic” si „diferit”. Vara, in loc sa ne reamintim ca manechinele nu reprezinta „standardul” ci eventual „idealul”, ne chinuim sa ne conformam.

Ok, si ce alta solutie ai avea? Pai, de exemplu, sa dai timpul inapoi, pana la 1 ianuarie si sa iei in serios, cu consecventa, cea mai des intalnita rezolutie de An Nou: „voi face sport”. Bifat: irealist.

Solutia 2: sa iti comanzi o copie a cartii „Fat is a Feminist Issue” si, daca mai gasesti, The Shape Issue din ianuarie 2010 din V Magazine, si sa te infurii. Furia este, se pare, cea mai buna aparare impotriva cliseelor promovate de reviste, care fetisizeaza siluetele androgine, induc un sentiment de inadecvare celor care nu isi reinnoiesc garderoba la fiecare sezon si dicteaza must-haveurile pentru care trebuie golite portofelele. Oricum, pe ultima suta de metri inainte vacantei de vara, frustrarea si descurajarea sunt doua dintre sentimentele pe care le-ai putea trai daca citesti articole de genul „Obtine un corp perfect in doar 6 saptamani”…

Solutia 3: sa astepti numerele tabloidelor care ridiculizeaza celebritati, semi-vedete si nulitati pentru ca au uitat sa isi suga burta, au facut celulita, s-au ingrasat samd. In loc de panica, te vor trece fiorii meschini ai satisfactiei.

Cand tragi linia si iei lucrurile in serios, iti dai seama ca a te simti bine intr-un costum de baie – sau, si mai bine! a uita ca porti unul – inseamna sa te obisnuiesti si sa accepti cum esti construita. O mare parte din constructia noastra exterioara nu poate fi subiectul unor modificari, ca si cum am merge la croitorie. Inaltimea, pigmentatia, structura osoasa ne sunt parteneri pe viata. Dieta si sportul te imbunatatesc, dar nu te vor schimba: vei arata tot ca tine. Poate mai mult sau mai putin atletica, mai supla sau mai voluptoasa, dar basically tot tu ramai. Muze pentru un Botero sau un Modigliani, pentru un Giacometti sau pentru Tom Wesselman, cu cat mai curand ne recunoastem in oglinda si nu ne mai cautam in paginile revistelor, cu atat mai repede o sa ne bucuram de vacanta de vara. Indiferent ce am citi intr-o revista, purtarea unui bikini e o stare mentala: 99% acceptare si doar 1% shopping.