Toate suferim de bulimie… vestimentara

Unei femei bulimice, care sufera realmente din cauza acestei tulburari de alimentatie, i se va face rau in fata unui frigider plin sau a unei vitrine cu prajituri. In egala masura, va infuleca cu disperare o tava plina de tiramisu, se va indopa pana la refuz cu kilograme de capsuni acoperiti de frisca, va strange in jurul farfuriei principale cateva alte farfurii pline ochi de mancare – atunci cand este stresata, cand se simta singura, nefericita.

Nu vi s-a intamplat niciodata sa simtiti aceste lucruri, dar in alt context?

Sa intrati intr-un magazin, in jurul vostru sa fie insirate rochii inflorate, bluze matasoase, fuste cu buline si carouri, sa vedeti doar panglici si volane si sa le vreti pe toate, in acel moment, numai pentru voi? Sa vreti sa va ingropati fata in tesaturile cu miros de nou? Sa plecati la cabina de proba cu bratele grele de haine, transpirate si incovoiate de geanta de pe umar, dar neputand sa lasati pe rastel acea haina in culoarea ideala, in marimea perfecta, cu imprimeul visat, atat de „in tendinte” si atat de „eterna”, atat de „tu”? Iar apoi, dupa ce le-ati cumparat pe toate, sa va intoarceti acasa, sa le aruncati pe pat intr-un maldar stralucitor de culori, sa tipati de bucurie… iar apoi sa respirati adanc, cu vinovatie? Hmmm, ce va spuneam…

Cred ca mai toate suferim, intr-un moment sau altul al vietilor noastre, de bulimie vestimentara. Eu, una, stiu ca am trecut prin asta. Dulapul meu, in continuare plin de haine pe care le iubesc, nu imi face greata dar uneori ma umple de un sentiment de vinovatie. Am inca momente cand ma lupt cu emotiile de mai sus, dar tot mai des imi spun „mai ai trei rochii similare acasa, las-o pe asta aici”.

Zilele trecute citeam rezultatele unui studiu care spunea ca in medie, in fiecare an, o femeie isi cumpara imbracaminte care, cantarita, ar fi echivalenta cu cel putin jumatate de greutatea normala a unei adulte. Adica vreo 30 de kilograme de haine pe an. TREIZECI de kilograme! Iar aceasta este media. In acelasi studiu citeam ca aceeasi femeie „statistica” are in dulap cel putin 27 de articole vestimentare cu eticheta atasata, care nu au fost purtate/ incercate/ modificate din momentul achizitionarii. Dulapurile ne sunt astfel dovada impulsurilor, a unor emotii de moment care mizeaza pe dorinta de a poseda, de a avea pentru a ne expune privirilor de fiecare data, sub o alta infatisare.

Lucy Siegle, o jurnalista britanica preocupata de moda, dar si mai mult de responsabilitatea si etica celor care comercializeaza moda, a scris la un moment dat un articol despre relatia femeilor cu moda, cumparaturile si tot ce inseamna „fast fashion”.

Din anii ’80 pana acum, cantitatea de haine cumparate de femei s-a multiplicat de 4 ori. Cauza? Raspandirea lanturilor de magazine tip H&M, Zara sau Topshop, al caror model de business impune un turn-over rapid (H&M si Topshop isi aprovizioneaza zilnic magazinele, Zara o data la 2-3 zile). Rezultatul? Femeile sunt incitate de noutatile permanente si ajung la supraconsum. Intre 2001-2005, volumul cumparaturilor de imbracaminte (din UK si SUA, cf studiului) a crescut cu 21%, desi preturile au scazut cu doar 10-14%. In ultimii 3 ani, femeile au fost aparent mai precaute, dar in nici un caz nu s-au oprit din cumparaturi! Continuand in acest ritm, pana la sfarsitul vietii, o femeie adulta va fi cheltuit intre 150,000-180,00 euro numai de haine.

Aceeasi jurnalista denunta in articolul sau scaderea calitatii imbracamintii si iresponsabilitatea noastra fata de volumul deseurilor non-ecologice. Pentru ca dulapurile sa nu se asfixieze, ne debarasam de achizitiile anterioare: aproape 15-17 kg de haine aruncate anual. Un „aproape” care, daca ar continua sa fie acumulat de-a lungul anilor, ar provoca o apoplexie a garderobei. Puse cap la cap, sunt gesturi ce contrazic intentiile virtuoase ale consumatoarelor ce se declara responsabile, pragmatice.

Poate cresterea continua a pretului bumbacului va avea un efect de durata. Poate, la un moment dat, ne vom da seama ca nu avem NEVOIE de toate aceste haine, ca putem trai fara a face cumparaturi o saptamana, doua, apoi o luna… Poate ca apetitul nostru pentru moda va fi inlocuit de un apetit pentru lectura, pentru crescut flori, pentru plimbari lungi, pentru spiritualitate, pentru educat frumos niste copii. Pe de alta parte, fara insatiabilitatea femeilor, ce vor face tarile care traiesc de pe urma industriilor textile?