Cum arata visul unui arhitect

Astazi incep o sectiune noua, un fel de Sufragerie cu Stil. Ii calca pragul si scriu pentru voi cativa oameni care au de spus ceva inteligent, ceva care te atinge, ceva care te ajuta sa respiri si sa vezi lumea cu alti ochi. Oameni cu care nu pierzi timpul, ci castigi vreme si amintiri. Veti vedea, sunt din domenii cat se poate de diverse dar, sub un aspect sau altul, conectate cu frumosul.

Primul dintre ei este Matius Ichim.  Matius este un arhitect pasionat de zona publica a spatiului construit si in special de cea a comerciala, a schimbului. Din 1999 creaza spatii, mobilier, vitrine si pune in lumina produsele din jurul nostru sau mai ales cele care ne pun pe noi in valoare (costume, rochii, genti, pantofi, bijuterii, parfumuri).

Detine, impreuna cu Alina Andries – asociata si mama celor doi copii ai lor –, singurul birou de arhitectura specializat exclusiv pe retail din Romania. Au participat la toate proiectele de retail de top din tara si semneaza intre 1 si 15  dintre magazinele din fiecare mall din Romania .

Visul lor este sa reinventeze comertul de proximitate, si sa construiasca primele pravalii turistice rurale. Intre proiecte merg la targuri si expozitii in afara tarii, colectioneaza vise si oameni. Ii gasesti pe blog  si pe facebook .

Matius mi-a povestit la ce viseaza, luati de cititi si visati si voi cu ochii deschisi…

„Mi-ar placea sa creez ca arhitect de retail – gandindu-l, deja il creez, dar mi-ar placea sa vad functionand si generand profit – un boutique de personalitati. Un spatiu foarte intim, un conac boieresc, ratacit la marginea orasului, prea departe pentru a se auzi sunetul telefoanelor, dar suficient de aproape de oras, incat sa-i calce zilnic pragul 8-12 cliente.

Un spatiu cu aer nobil, extrem de bine prezervat si restaurat, cu o multitudine de saloane, alcovuri si camarute retrase, cu foisoare ascunse de o vegetatie vie si parfumata, in care vanzatorii obisnuiti sunt inlocuiti de catre Irina Markovits, Paula Negrea, Adina Buzatu, Alin Galateanu, Mircea Cartarescu, Silviu Purcarete, Valentin Teodosiu, Mircea Albulescu, iar pentru VIP-uri chiar Gabriel Liiceanu.

Clientele pot fi la fel de bine cititoarele Style Diary sau key account/brand manager/ CEO/ Country Manager la curcubeul de firme din oras. Ele isi fac programari si sunt cu minutiozitate recrutate ca sa-si poata gasi ceva mai mult decat un vesmant: sa-si poata construi o noua personalitate.

Sesiunea de „probare” a unei noi astfel de personalitati incepe de regula cu o repriza de masaj, cu vizionarea unui film, cu o cina si abia dupa un somn scurt de dupa-amiaza, tarziu spre orele 10 PM, cu infatisarea in public, spre cantarirea deciziei de achizitie si ajustarea costumului si atitudinii necesare purtarii acestuia.

In spatiul acesta, clientele sunt scolite cum sa-si poarte piesele vestimentare, sa nu se ataseze de acestea mai mult decat e nevoie, sunt antrenate practic timp de 3 zile pana la cateva saptamani pentru a deveni cine isi doresc sa devina. Imi imaginez cum, atunci cand de pilda o proaspata mama va reintra in lumea business-ului, va avea nevoie de circa 10 zile de reinventare si cautatori dibaci langa ea. Oameni–oglinda abil si bine mobilati intelectual si emotional, care pot face ca aproape orice femeie sa devena un etalon. Sotii sau iubitii acestora se vor reindragosti de acestea, iar la job conflictele si rutina vor fi spulberate cu minimum de efort.

Desenez si redesenez acest spatiu intorcandu-ma de multe ori la sensul cuvantului recreere, care in multe dintre nuantele sale presupun ca exista ceva in fiecare dintre noi, ceva unic, original, ingenuu dar care din timp in timp are nevoie sa se elibereze de balastul fricilor, al problemelor, al prejudecatilor si al imediatului, pentru a se reCREA, pentru  se re-cladi, re-inventa.

De aceea zilele si noptile petrecute in acest spatiu sunt pe cat de abracadabrante pe atat de tihnite si introspective.  Sunt diminetile cu gust de cafea sorbita in gradina, cu aroma de paine facuta chiar la conac de doi tineri cofetari cu zambet si halate albe, cu lenea cautatului de nu-stiu-ce prin biblioteca si a scrisului in jurnal. Sunt mese de pranz cu oameni noi, cu povesti care te duc spre orase din toata lumea, sunt deserturi delicioase pe care le poti savura apoi la tine in camera, fara aer conditionat si wifi.

Sunt cu certitudine si seri in acest going out for shopping, dedicate pentru intalniri tematice, lectii de dictie, de tinuta si de elocinta. Trebuie sa spun ca aceste intalniri sunt cu invitati din presa, cu invitati necunoscuti, cu lecturi, cu dezbateri publice asemenea T.E.D., cu vizionari de filme si auditii de muzica live. E clar ca acest boutique este  mai mult decat un spatiu unde un negustor interesat vrea sa scape de marfa ca sa-si atinga targetul pe luna respectiva. Spatiul acesta eliadesc este o trecere catre o alta stare a personalitatii tale, asa cum erau experientele din gradinile lui Platon si Aristotel, academia si liceul.

Ora de ora, prin fata ochilor clientelor-musafir se deruleaza momente relevante din istoria culturii si civilizatiei, cu conexiuni fantastice cu evenimentele contemporane, cu ceea ce devine viata noastra, cu moda, serviciu, internet, metrou, masini, biciclete, copii, divorturi, nunti, excursii s.a.m.d. Psihologii de la Cluj si cei din Iasi le vor deschide sinapsele comunicarii prin aspect, parfum si atitudine, convingandu-le aproape pe doamnele cliente ca nu tinuta, ci atitudinea conteaza. Asa vor face si poetii, in special Mircea Cartarescu, care le va demonstra ca cel mai mult conteaza sa nu traiesti in afara poeziei nici macar cand mergi sa cumperi paine din statia lui 21.

Dar nu le-au convins: clientii au cumparat si textilele, unele de foarte inalta tinuta, croite cu viata cumva. Impreuna cu cartile, cd-urile cu povesti, romane si nuvele gata citite, adica audio book-uri. Sunt fortificati, stiu ce au de facut si mai ales ce nu au de facut.

Cum ar fi de pilda sa… dea like acestui articol.”