M-am trezit tarziu ieri, iar pana tarziu in noapte am vorbit despre New York: cum ar fi daca…, cum era inainte (de Rudi Giuliani), Central Park sau Herastrau?, Starbucks sau cafenele de cartier?, the no.2 subway train care fluiera „West side story” sau cel bucurestean care te zgarie pe urechi?, preferintele personale influenteaza trendurile sau trendurile modifica gusturile, „hey there delilah” sau „you’re so vain”… La final, ma gandeam ca pe wish listul meu se gaseste de acum o excursie lunga la NY, cuplata neaparat cu NY Fashion Week. Iar
De curand am re-auzit o veche sceneta de-a lui Toma Caragiu (dex-ul imi spune ca se scrie „scheci” dar parca suna aiurea… anyway…), pe modelul „cum sa ne impodobim si despodobim apartamentul”. Very funny, hillarious, mega-uber-lol, ce e aia Vacanta Mare sau Divertis? Iar divaghez, dupa bunul meu obicei, pentru ca de fapt vroiam sa spun ca monologul respectiv m-a facut sa ma gandesc, in termeni similari de pamflet, la cum ne imbracam (sau dezbracam). Cel mai nepotrivit moment pentru a lua o atat de complexa decizie – a alege
Sa-mi fie iertata intarzierea postului de azi, dar cum peste week-end am lucrat la o sesiune foto pentru o campanie publicitara iar pentru ieri am organizat un fashion show, nu am mai apucat sa scriu nimic. Starii mele relaxate de astazi i se potrivesc hainele din colectia Moschino Resort {din categoria wishful thinking!)
Ultima oara cand va demonstram o conexiune intre lumea modei si cronologia istoriei artei, o faceam prin intermediul unei campanii publicitare a casei Yves Saint Laurent. Astazi, o viziune similara, ceva mai frivola dar la fel de geniala – genti must have inserate atat de natural in tablouri celebre, incat ajungi la un moment dat sa te gandesti cum de nu s-a gandit artistul sa o faca! Raspunsul e evident (nu existau la vremea respectiva, duh!….), dar la fel de evidente devine simbolistica si locul ocupat de acest accesoriu in
Mai fredoneaza cineva cantecul acela al lui Carly Simon, „You’re so vain…” Parafrazand dupa 30 de ani, astazi cineva ar zice „you’re so gravain/ you probably think this blog is about you/ don’t you, don’t you?” In 2003, biroul de tendinte Trendwatching incepea sa vorbeasca despre GRAVANITY, o combinatie dintre grafitti si vanitate, un trend care aparuse din nevoia crescanda a oamenilor obisnuiti de a lasa o urma a trecerii lor prin lume, fie ca acea urma era online, in print sau audio. Gravanity, la fel ca stalcirea fortata a
Frumoasa dimineata, nu-i asa? Astazi mi-am dat seama cat de des mi se intampla (asta insemnand „in fiecare zi”) sa sar imediat din pat, cu gandul la cafea, dus, haine, emailuri, blog si aproape deloc la felul in care imi doresc sa se desfasoare ziua, ce oameni sa intalnesc, ce emotii sa traiesc, ce intamplari ma vor surprinde, ce gust vor avea mancarurile, ce sa fii invatat la sfarsitul ei. Un fel de „to be list”, nu un „to do list”. Sunt convinsa ca li se intampla tuturor, dand mai
Azi dimineata m-am trezit cu gandul la o felie de tort de ciocolata, la un mousse de zmeura, la o tarta cu crema de migdale si pere caramelizate, la un strudel cu mere, banane si inghetata de vanilie. sau macar cateva mini-cupcakes, ornate din belsug cu fulgi colorati. „Extraordinare”, m-am gandit eu, „dar poate imi trece pofta de dulce si altfel…” Da, exista o reteta de cupcakes care sunt delicioase dar sunt dulci si nu ingrasa. Sunt perfecte pentru fashioniste si, credeti-ma, daca le-as primi cadou, le-as inrama (pentru ca
Pot legile rescrie istoria? In Franta, se pare ca Metrobus, regia publicitara a transporturilor in comun, face acest lucru cu exces de zel. Penduland intr un limbaj atent ales, moravuri convenabile si cultul performantei, a fi „politically correct” se insinueaza cu discretie in societate franceza. Simpla imagine a unei tigarete aproape a devenit o arma de distrugere in masa, pe care binevoitorii – ajutati de initiative legislative – se ofera sa o eradicheze. In aprilie anul trecut, Metrobus ii confisca pipa lui Jacques Tati de pe afisul expozitiei care i-a
