Mi-e greu sa imi aduc aminte ultima data cand imaginea unei campanii publicitare pentru un mare brand din moda m-a oprit din frunzarit o revista glossy. De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, stiu exact cand s-a intamplat ultima data chestia asta! Era una din campaniile Gucci sub semnatura lui Tom Ford (in 2003), cea in care picioarele infinit de lungi si perfect bronzate ale unei femei concureaza pentru punct focal al reclamei cu parul ei pubian, conturat dupa forma dublului G. Am avut o reactie similara de
“November comes And November goes, With the last red berries And the first white snows With night coming early, And dawn coming late.” – Clyde Watson Pentru mine, noiembrie are gust de chai latte, tarta de pere si risotto cu dovleac si salvie, miros de fum si ceata, culoarea diminetilor gri si sentimentul unor momente de indolenta, furate parca celei mai frumoase toamne din ultimii ani. A revenit perioada zilelor prea scurte, a duminicilor ploioase petrecute sub o patura, a dupa-amiezelor in care lumina slaba a soarelui ne cade prafuita
Inainte de a citi mai departe, va rog nu intrati in panica. Nu va voi spune sa renuntati la dresurile negre opace – la urma urmei, suntem deja in sezonul rece, ciorapii peste 40 DEN si in culori inchise sunt de rigueur (plus ca pregatesc un articol dedicat lor in intregime, partea a II-a a acestei saga). N-am sa va indemn nici sa dati foc perechilor colorate de ciorapi (desi… nu, hai sa trecem peste asta). Voi incerca insa sa va conving ca, dincolo de relatia de lunga durata cu
„Ce vorbesti, fusta asta? Nici nu mai stiu de cati ani o am!” Asa a sunat raspunsul meu standard zilele trecute, cand mai multe prietene mi-au complimentat tinuta. Adevarul e ca chiar purtam o fusta veche – ma rog, de acum 7 ani, ceea ce o face „veche” in comparatie cu ritmul absolut innebunitor in care se misca azi trendurile. Fusta asta a supravietuit cu stoicism trierilor bi-anuale la care imi supun nu doar garderoba, ci TOT ce am in casa: incaltaminte, carti, farfurii, obiecte de decoratiuni interioare, accesorii, reviste,
Intr-o zi obisnuita, ma consider o sustinatoare si admiratoare a trendurilor, chiar si a celor experimentale. In peisajul modei ele sunt daca nu neaparat painea si untul, in mod cert glazura si bomboana de pe tort. Si, desi nu le voi adopta pe toate ci voi alege cu discernamant pe acelea pe care le traduc usor in stilul si garderoba proprie, nu pot nega cat ma amuza sa vad alte persoane probandu-le si cumparandu-le. In plus, voi incuraja orice femeie suficient de receptiva la nou sa le dea o sansa,
Am avut parte de o toamna deosebit de… autumnala. Spre deosebire de verile si iernile copilariei – pe care ni le aducem aminte mai fierbinti, mai luminoase, mai lungi sau mai pline de zapada decat cele traite ca adulti -, toamna aceasta ne-a oferit mai multa frumusete, soare si culoare decat ceea ce asteptam de obicei de la acest anotimp. A fost o toamna spectaculoasa, ca cele imortalizate intr-o fotografie de atmosfera, o butaforie minutios selectata si aranjata de un scenograf. O toamna cinematica, precum cea din afisul pentru „When
A fost odata ca niciodata, o vreme cand sosetele nu erau altceva decat cel mai banal si luat la repezeala cadou de Craciun. Singura regula valabila cu privire la sosete era asortarea – cu alte cuvinte, sa fie ambele identice, chiar daca una dintre ele se intampla sa se piarda in cosul de rufe – , iar singura data cand apareau in conversatii era dupa cateva pahare de vin, cand cineva (o femeie, evident) impartasea grupului povestea intalnirii cu un seducator care le purta chiar si in dormitor. „Moartea pasiunii”,
In anul in care am divortat mi-am pierdut de 7 ori cardul bancar. La cea de-a sasea oara, doamna de la ghiseu a trecut peste distanta profesionala pentru a ma intreba, stupefiata: „Dumneavoastra, iarasi? Nu puteti fi serioasa?” Dragile mele cititoare: eram serioasa. Pe bune. Asta nu m-a impiedicat sa pierd cardul inca o data, ultima, a saptea oara. Pe de alta parte, acelea au fost singurele dati in viata cand pierdeam ceva. Obisnuiam sa ma mandresc (si inca o fac, recunosc) cu capacitatea mea de a nu pierde lucruri.
Am zile, cum e cea de azi, in care lucrez de acasa. Din cand in cand, fac o pauza din scrisul articolelor si sesiunile online cu cliente pentru o doza de Instagram si o ceasca de ceai. Ma uit in jurul meu. Nu e spatiu glamorous: am masa plina de hartii si pagini rupte din ziare, intr-un colt se inalta primejdios un turn de carti, reviste si albume de moda, pe agenda lipita de cotul meu se odihneste un biscuit de ovaz mancat de jumatate. Piesa de rezistenta? Una dintre
Ei bine, am trait sa o citesc si pe asta. Articolul pe care tocmai l-am incheiat m-a zapacit in asemenea hal, incat nici nu stiu daca jocul de cuvinte a fost intentionat. (Nu, nu a fost…) Daca pana acum traiati cu impresia ca alegerea tinutei zilnice e o chestiune dificila, exasperanta, posibil aducatoare de like-uri, in mod cert supusa unui nivel de disconfort, pregatiti-va sa va imaginati moarte de oboseala. Sau in fine, sa va imaginati moarte. Si apoi sa faceti un efort suplimentar, pentru a va imagina in ce
