E un accident fericit, cred eu, atunci cand lumile artei si ale modei intra in coliziune frontala, canta la unison, danseaza in acelasi ritm – iar accidentul devine cu atat mai interesant cand rezultatul coboara din „stratosfera” si ajunge in strada. Un astfel de prim accident a fost primavara lui 2008, cand dupa colectia Dolce & Gabbana toate rochiile purtau boboci inmuguriti, petale imprastiate, flori pictate in tuse de acuarele limpezi. In aclasi sezon, Chloe si Cavalli se inspirau din nuferii impresionisti ai lui Monet, Prada caligrafia ghirlande de frunze
A trecut mai bine de o saptamana de cand am tinut cursul de stil. Am sa las pentru final impresiile catorva participante, iar pentru moment m-am gandit sa va spun cateva dintre lucrurile pe care le-au aflat fetele pe parcursul celor doua zile. In primul rand, cursul meu nu este facut pe principiul „mura-n gura”. Da, plecati cu niste indicatii referitoare la garderoba, piese de baza, tipuri de culori care vi se potrivesc. Nu, nu va dau retete de stil, nu va spun „haina A merge cu haina B”, nici
Pana de curand nu eram convinsa de conceptul tinutelor „de zi transformate in de seara”. Ma refer la acelea in care porti un sacou si un pantalon plus o bluza in timpul orelor de birou, iar spre sfarsitul programului te strecori la toaleta, pentru a-ti schimba bluza cu o bustiera… or something. Suna foarte decent, dar deprimant – in stilul in care deprimant este un restaurant gol, la ora inchiderii, in perioada Craciunului, decorat fiind cu o singura ghirlanda de luminite, care palpaie intermitent, slab si neregulat.
In weekendul acesta am citit Blink, cea de-a doua (si superficiala) carte a lui Malcolm Gladwell. In rezumat, cartea discuta anumite procese mentale care se desfasoara extrem de rapid, aproape inconstient, pe baza unui minim de informatii pe care le detin, si ofera multe exemple, anecdote si studii de caz (de la experiente ale unor pompieri, la speed dating, la analizarea dialogurilor unor cupluri proaspat casatorite, evaluarea fiselor unor medici dati in judecata, teste verbale date de studenti sau piese de improvizatie teatrala, evaluari facute de istorici de arta sau
Din lipsa de timp, am uitat sa va spun ca ieri m-am intalnit cu Diana, una dintre cele trei finaliste ale concursului ID Sarrieri: Most Wanted Style. Am avut la dispozitie intreg magazinul The Place, ne-am putut gandi timp de o ora la un concept, am dezmembrat manechine, am mancat bomboane de ciocolata, am facut fotografii, iar rezultatul e mai jos. Daca va place, va invit sa votati tinuta creata de Diana si de mine, aici: http://apps.facebook.com/id-sarrieri/index.php?action=photo&id=vladu_diana_and_stylediary_ro Tinuta este compusa din: rochie Adelina Ivan (pe post de fusta), sacou Vivienne
Saptamanile astea, dupa ce am rasfoit a mia oara fotografiile tendintelor pentru sezonul in care suntem si pentru cel care urmeaza, dupa ce am vazut vreo 5,000 de perechi de pantaloni largi, de doua ori pe atatea bluze si rochii de matase, sute de perechi de pantofi, mi-am dat seama ca ceea ce imi doresc cu adevarat – acum, aici, in iarna asta, in dulapul meu! – este o piesa din dantela colorata. Am si gasit una, dar inca stau in dubii daca sa o cumpar sau nu. Am probat-o
Fiecare dintre noi avem cate un „fashion challenge” – si nu in sensul de provocare, ci de dizabilitate. Unele femei nu sunt in stare sa paseasca elegant in tocuri inalte; altele nu suporta sa poarte imprimeuri. Eu nu sunt in stare sa ma imbrac comod in weekend (un weekend intreg, ca cel care tocmai a trecut, petrecut pe tocuri de 12 cm, este o nimica toata comparat cu stresul de a purta incaltaminte fara toc la jeansi). Saptamana trecuta scriam despre motivele pentru care imi plac rochiile – printre altele,
Imi e greu sa ma trezesc dimineata devreme, mai ales de cand soarele apare cu zgarcenie. Cu toate astea, am observat ca exista cateva lucruri care imi fac diminetile de toamna-iarna mai suportabile. O cana MARE de cafea cu lapte, goes without saying. Muzica – ori de pe propriul iPod*, ori Guerilla, depinde de chef – ma propulseaza pe orbita, ma misca, ma face sa fredonez. La acestea doua as mai adauga ceva, esential pentru mine: rochiile de zi. IMHO, rochiile de zi sunt un pas semnificativ in optimizarea si
Am ajuns de curand la o concluzie (documentandu-ma pentru un workshop despre 50 de ani de LBD pe care nu stiu cand voi avea timp sa il organizez, poate inainte de Craciun!!!). Motivul pentru care rochia neagra este considerata perfecta pentru o petrecere – orice fel de petrecere – nu este ca te face sa pari mai supla. Nu are de-a face nici cu Coco Chanel (despre care, dupa ce ii citesti biografiile sau vezi filmele, ramai cu impresia ca nu era foarte petrecareata). Nu, motivul popularitatii rochiilor negre este
Azi a fost prima data cand am simtit cu adevarat aerul rece al diminetii. Mirosea a iarna. Iar eu mi-am dat seama ca la intrarea in apartamentul meu inca mai sunt asezate sandale, ca saptamana trecuta cineva imi facea observatie ca port maneci scurte. Nu am apucat sa imi port trench-urile, puloverele mi se par inca prea groase… What to do, what to do? Sa impartasesc din intelepciunea mea stilistica, zic eu… 1. Cand incepe iarna, hainele ar trebui sa aiba maneci Uneori este nevoie sa spui lucrurilor pe nume.