Stiu ca ati auzit deja de analiza cromatica, multa lume face tam-tam in jurul acestui instrument de styling (si pe buna dreptate, if you ask me). Culorile au importanta lor, pentru ca ce sens are sa iti cumperi o rochie care se aseaza bine pe silueta ta si pe care ai dat o caruta de bani, daca nuanta iti subliniaza cearcanele si ridurile (mai ales cele de pe gat si decolteu), lasa impresia ca tenul iti e ca un pergament iesit din Biblioteca din Alexandria, e prea stridenta pentru cat
Cel putin unul din asa-zisele „mituri” care alimenteaza nesigurantele femeilor este legat de culori. „Asocierile si asortarile culorilor sunt un exercitiu complex, doar expertii le stapanesc, ei cunosc secretele.” Cand in jurul tau auzi sau citesti permanent genul acesta de afirmatii, evident ca vei prefera sa nu risti – ca sa nu gresesti! Te vei resemna cu gandul ca „negru merge cu orice culoare” (so wrong!). Alegerea hainelor de culoarea neagra devine un reflex: solutia cea mai sigura, cea mai simpla, in realitate cea mai limitativa. Mai ales de cand
Devenita oficial denumire a unei culori la aparitia tratatului “Culori simbolice”, semnat de baronul Frederick de Portal si publicat in 1837, “culoarea rozei” fusese pana atunci considerata o varianta decolorata de rosu, depigmentat cu ajutorul albului. Pentru ca evoca delicata nuanta a pielii umane si animale imediat dupa nastere (neacoperita de par, fulgi sau penaj), rozul a fost initial asociat nuditatii. Prin anii 1920-1930, in lumea occidentala rozul devine sinonim pentru feminitate, fragilitate, delicatete: rozul pastel este ales pentru fetitele bebelus (nuanta “Baby Pink” este brevetata in 1928), iar albastrul
