Articole cu tag

Chloe Sevigny

Primul numar a aparut in 1867 si, spre surprinderea celor care nu au habar de istoria modei, a precedat cu 25 de ani aparitia Vogue. Harper’s Bazaar este prima revista de moda din Statele Unite, iar istoria acestei publicatii poate fi considerata o paralela a parcursului modei din ultimii 150 de ani. Carmel Snow, cea careia ii datoram redenumirea colectiei de debut al lui Dior cu titlul New Look, i-a fost editor-sef intre 1934 – 1958 si este creditata cu inventarea in 1933 a pictorialelor spread (pe 2 pagini). Istoria

Mi-am pus intrebarea asta de multe ori si inca nu am ajuns la o concluzie. Sigur ca, analizand roluri stilistice si modele pe care incercam sa ni le apropriem, descoperim niste numitori comuni. Uneori, am senzatia ca „stilul” este mai usor de definit prin ceea ce nu este, decat prin ceea ce este. A avea stil nu inseamna a fi bine imbracat sau a avea haine scumpe. Ambele pot fi obtinute cu ajutorul unui stilist si a unui buget cu greutate. Nu inseamna nici a fi sic, pentru ca de