Abia atunci cand tot ce etichetam drept „normal” este imprastiat in patru vanturi si devine subiect de conversatie nostalgica, incepem sa tanjim dupa familiar, simtim nevoia sa ne sprijinim in ceea ce cunosteam a fi stabil, ajungem sa pretuim rutina si tabieturile. Tot ceea ce inainte luam de bun – un gest firesc de-al nostru, un „ceva” facut din reflex – acum pare extraordinar, pretios, aproape un ritual. Imbracatul a devenit, pentru mine, o astfel de practica constienta si atenta. Nu stiu cum decurgea pentru voi, pana acum o luna