Unii oameni isi construiesc mitologia propriei adolescente in jurul primului sarut, a primei tigari fumate la coltul liceului sau a primei betii. Versiunea mea implica shopping si o pereche de bascheti albi cu dungi violet si verzi, ochiti in vitrina unui magazin nou-deschis in cartier, pe cand aveam vreo 16-17 ani. Am pus bani deoparte cateva saptamani la rand – urma sa fie primul lucru “frumos” pe care mi-l cumparam. Daca ma concentrez, mai ca retraiesc senzatia de extaz din momentul in care am deschis cutia, le-am desfacut sireturile si
Nu eram dependenta de shopping. Cel putin, asta as fi spus daca cineva m-ar fi intrebat. Da, cumparam aceeasi piesa in multiple exemplare si in culori diferite si da, eram constienta de cat de multe haine aveam deja (pe cele mai multe le purtam in mod repetat, in zilele imediat dupa ce le cumparam). „Sunt toate de calitate”, ma asiguram. „Investesc in stilul si garderoba mea”, imi spuneam. In plus, erau banii mei, nu ma imprumutam ca sa merg la shopping si nu cheltuiam pe un card de credit. La
