“There are years that ask questions and years that answer.” —Zora Neale Hurston Fiecare an, la fel ca fiecare persoana pe care o intalnim de-a lungul vietii, are un alt scop si o alta personalitate, poarta o alta lectie, este o alta experienta, ne invata sa observam, sa ne modificam ritmurile proprii, sa traim altfel. Sentimentul meu e ca anul acesta e cat se poate de diferit (in bine!) de cel care s-a incheiat; de cand a inceput ianuarie, simt ca am pasit intr-un an ca un ocean: stari de
Recent am auzit un citat, legat de felul in care urmarim si ducem la capat hotararile luate. Cel mai adesea, tendinta umana este spre desavarsire, spre maretie, spre superlativ sau macar spre imbunatatire perpetua. O data intrati pe acest drum, cochetam cu ideea perfectiunii. Apropo, cine defineste perfectiunea? Din moment ce stim ca e de neatins si imposibil de realizat, uitam acest adevar cand vine vorba de stabilit teluri si luat decizii. Citatul pe care il auzisem se referea, in subtext, la acest obicei nesanatos (al comparatiei cu perfectiunea, evident
“It was snowing. It was always snowing at Christmas. December, in my memory, is white as Lapland, though there were no reindeers. But there were cats.” – Dylan Thomas, A Child’s Christmas in Wales Mai sunt 14 zile si incepe un nou an. Recunosc, abia astept sa descopar ce imi va oferi, abia astept sa ii trec pragul – chiar daca am in continuare proiecte neterminate, multe altele abia puse pe hartie sau in stadiu de „boboc”, ca sa nu mai spun de shopping pentru ultimele cadouri, decorarea casei
Spre finalul fiecarui an ni se ofera ocazia fie sa incetinim ritmul, sa respiram adanc, sa reflectam si sa savuram ultima luna din an, fie sa acceleram pasul, sa ne luam avant spre noul an, sa rezolvam si inchidem tot ce am lasat „in coada de peste” pana acum. Ni se ofera, de fapt, posibilitatea unei alegeri si/ sau a unor decizii (prietena mea buna Clementina v-ar putea explica diferenta dintre cele doua, nu e doar semantica, ci mentala, emotionala si de paradigma). Unora le este mai usor decat altora
Nu e un secret ca iubesc toamna si tanjesc dupa zilele aurii, calde de vara. Cu toate astea, iarna are cateva elemente care imi merg la suflet. Unele dintre cele mai frumoase zile de iarna – cele cu zapada multa si liniste la fel de multa, cele inghetate dar insorite – ma fac sa uit de griul infinit, de diminetile mohorate si intunecate, de frig si de cat de lung pare acest anotimp. Brusc, in acele zile lumea e plina de stralucire, iar lumina e blanda, incetosata sau din contra,
“The idea that we should always be ‘seizing the day’ and ‘pushing through’ is ridiculous. We have seasons for a reason.” —Michaela Chungare Dupa o saptamana agitata si o sambata plina de activitati, duminica este ziua in care am chef sa stau acasa. In liniste si in leneveala totala. Un film si niste muzica imi pot tine companie dimineata, alaturi de cana de ceai, pana imi intru in ritm. Apoi o plimbare, insotita de un podcast fascinant – pentru ca nimic nu se compara cu o plimbare de dupa-amiaza printr-un
“November comes And November goes, With the last red berries And the first white snows With night coming early, And dawn coming late.” – Clyde Watson Pentru mine, noiembrie are gust de chai latte, tarta de pere si risotto cu dovleac si salvie, miros de fum si ceata, culoarea diminetilor gri si sentimentul unor momente de indolenta, furate parca celei mai frumoase toamne din ultimii ani. A revenit perioada zilelor prea scurte, a duminicilor ploioase petrecute sub o patura, a dupa-amiezelor in care lumina slaba a soarelui ne cade prafuita
“She turned to the sunlight And shook her yellow head, And whispered to her neighbor: „Winter is dead.” ― A.A. Milne, When We Were Very Young O carte ~De ce sa fii fericita cand poti fi normala, de Jeanette Winterson Este cea mai brutal-poetica, razvratit-empatica, dulce-amara, turbulent-emotionala, simplu-profunda, intunecata si plina de speranta carte pe care am citit-o in ultima vreme. De fapt, o recitesca treia oara. Este povestea autobiografica a copilariei si adolescentei scriitoarei, traita in nordul sarac, muncitoresc al Angliei, intr-o familie in care mama-adoptiva traieste pentru religie,
Ianuarie a trecut ca un vis (si ce luna a fost!), iata ca se incheie si cea de-a doua saptamana a lui februarie… Mi-am dat de curand seama ca ne putem uita la urmatoarea perioada in doua moduri (la fel ca la orice alt context al vietii noastre): fie ca mai avem in fata inca cateva saptamani de frig, zapada si iarna, fie ca suntem din ce in ce mai aproape de primavara! Nu stiu cum alegeti voi sa priviti lucrurile, eu prefer a doua varianta. Ca la fiecare cvasi-final
Un weekend intreg pentru liniste, conversatii, pregatiri de Craciun. Da, sarbatorile sunt aproape, iar acestea sunt zilele in care ma cuibaresc pe canapea cu o cana de cacao, imi refac playlistul, pun timp deoparte pentru prieteni, prajesc castane la cuptor, ma minunez de auriul soarelui de iarna si de indigoul noptilor. Bucurii simple, bucurii extravagante: sunt momente care insufletesc perioada asta din an, sunt momente de anticipat si savurat. Tema simplitatii mi-a traversat gandurile de multe ori zilele astea – poate din cauza zgomotului si aglomeratiei din oras, poate din
