Weekendul trecut vedeam filmul Lisei Azuelos. Pe afis, Sveva Alviti, o tanara actrita italianca cu o fizionomie frapant de asemanatoare cu a personajului pe care il intruchipeaza, alimenteaza misterul: silueta, imbracata intr-o rochie-furou din paiete negre, se decupeaza pe un fundal negru. Este un biopic bine facut, care nu treneaza ci puncteaza momentele-cheie din viata personala si publica a Yolandei Gigliotti, cea pe care noi (si parintii nostri!) o stim drept Dalida. Mi-am dorit sa aflu mai multe despre ea dupa dimineata la Palais Galliera, petrecuta vizitand expozitia dedicata garderobei
Cred ca v-am mai spus, dar in ultima vreme nu mai am rabdare sa fac shopping pentru mine. Ma plictisesc repede pentru ca nimic nu mai e spectaculos, aglomeratia si cabinele de proba ma obosesc, cercetez in graba umerasele si vitrinele pentru ca mai tot ce este expus este efemer, prea comercial, meschin sustinut de vanitatea consumatoarelor. In plus, cred ca pot face ceva mai bun cu timpul meu care, chiar daca trece la fel ca tendintele, macar imi poate aduce ceva mai substantial. Asa se face ca ,intr-o dimineata
Iubesc perioada asta din an. Parca are mai multa substanta si traire decat primaverile, mai multa natura si umanitate decat iernile, mai multe nuante decat verile. Pentru mine este si o perioada in care devin, inevitabil, nostalgica, introspectiva si retrospectiva. Ma gandesc ca zilele de toamna sunt perioade in care constientizam cat ar trebui sa pretuim ceva ce stim ca va disparea curand: caldura soarelui, lumina de zi, weekendurile insorite, picnicurile si plimbarile, copacii inca infrunziti, galbenul si oranjul… Si asa amanam sa incaltam ciorapi grosi, amagindu-ne ca o botina
