Cu multa vreme in urma aveam o reala problema cu asa-numitii „timpi morti” – acele momente petrecute in masina, intr-un ambuteiaj sau pe o canapea, in antecamera unui stomatolog. Mai ca intram in panica: aveam in fata mea o jumatate de ora sau o ora libera, pentru care nu eram pregatita, nu ii gasisem scop, nu o introdusesem in agenda. Cu cat deveneam mai ocupata, cu atat minutele se transformau in intervale disponibile care se cereau bifate, programate, ocupate. Evident, uitam ca pot fi simple momente: de savurat, de calm,