Articole cu tag

Style Masterclass

V-ati fi imaginat ca exista vreo legatura intre cum va imbracati si „arta razboiului”? Zilele trecute citeam un articol despre cele 4 sau 5 principii ale lui Von Clausewitz despre strategia razboiului, aplicate in business. Mi-am dat seama ca aceleasi idei – decantate si simplificate, desigur – pot fi aplicate si in privinta garderobei, construirii tinutelor voastre, intelegerii stilului personal, ce mai incoace si-ncolo, in privinta oricarui demers stilistic. (Va scutesc de un search pe wikipedia: Carl Von Clausewitz a fost general in armata prusaca, strateg stralucit si vizionar, autor

Zilele acestei toamne au fost, so far, pline de neprevazut: ba insorit-aurii si calduroase intr-un moment (ca in aceasta dimineata, absolut glorioasa si stralucitoare!), ba ploioase si cenusii. Banalul gest al imbracatului de dimineata se transformase intr-o decizie dificila si as fi dat orice sa pot ramane in pat, intre paturi, cu o carte buna si muzica in surdina. Toamna a fost intotdeauna un anotimp dulce-amar pentru mine. Lumina e din ce in ce mai putina dar mai pretioasa, serile sunt mai reci dar mai pline de intelesuri, promisiunea iernii nu

*cu dedicatie, pentru Lucia Nu am o explicatie ultra-logica, ci doar una emotionala si meteo-sensibila pentru felul in care garderoba ni se schimba o data cu trecerea la un alt anotimp. Pe masura ce zilele devin mai scurte iar temperaturile ne obliga la layering, imi pare ca femeile renunta la culori vesele, la combinatii cromatice sofisticate, la accesorii care le pigmenteaza tinutele. Se resemneaza sa dispara in peisajul urban, se confunda cu griul trotuarelor si cu bleumarinul intunecat al serilor. Observ lucrul acesta mai ales intre femeile care isi petrec

Foarte multe femei presupun (gresit) ca, pentru a-ti construi o garderoba bine pusa la punct, care sa te serveasca in orice situatie si de care sa fii incantata, este sa ai la indemana resurse financiare inepuizabile. Din punctul meu de vedere, cheia crearii unei garderobe frumoase sta in trei pasi: informarea, planificarea si rabdarea. Da, stiu, a te abtine nu e o chestie placuta cand vine vorba de shopping, dar pe termen lung da roade. Doar asa veti avea in garderoba haine care va plac, de care aveti nevoie cu

Iubesc toamna. Iubesc diminetile cu aer proaspat si serile racoroase, mantourile subtiri care imi permit sa port inca tricouri cu maneca scurta, senzatia unui pulover moale sau a unei fuste din piele purtate direct pe piele, apusurile timpurii si serile indigo, ceaiurile de la Demeers a caror aroma imi umple casa (dupa o cana de Baked Apple sau Garden of Eden nu veti mai vrea alte ceaiuri, va promit!), culorile calde care infloresc in gradini si magazine… Octombrie, luna mea preferata, a inceput cu minunate zile insorite, ati observat? V-ati

Sunt sigura ca ati observat ca moda ne rasfata, din primavara, cu nenumarate nuante de roz. Initial, must-have ar fi trebuit sa fie doar un pulover trandafiriu. In faza urmatoare, promovam la accesorii rozalii, iar in ultima faza – mantoul zmeuriu. Lucrurile nu sunt diferite nici in aceasta toamna. Paleta de rozuri – o nuanta, de altfel, neobisnuita pentru sezonul autumnal – a cotropit magazinele: topuri roz bonbon, rochii roz fucsia, paltoane magenta, bonete shocking pink, camasi bois de rose (adica roz maroniu), pulovere orchid pink, esarfe roz vintage, pantofi

Sunt sigura ca ati mai intalnit expresiile urmatoare de mii de ori. „X se imbraca atat de bine, isi urmeaza propriile reguli de stil!” sau „Nu va lasi seduse sau dominate de tendinte, interpretati moda in functie de principiile voastre, nu ale altora…” Regulile si principiile vestimentare sunt extrem de utile, in mai multe feluri decat as putea sa va explic eu intr-un scurt post. Dar in acelasi timp pot fi restrictive, rigide, in functie de cum alegeti sa interpretati stilul in functie de personalitatea, creativitatea, activitatile, gusturile voastre. Daca

1 2 3 4 Pagina 4 din 4